Fostul tehnician al echipei masculine de baschet CS Otopeni a semnat un contract pe un an cu formaţia feminină a clubului SCM-U Craiova. Milan Nisic îi înlocuieşte pe soţii Liviu şi Daniela Manea.
Echipele de baschet de la clubul municipalităţii craiovene, SCM-U, vor fi conduse în sezonul viitor de antrenori sârbi. La formaţia masculină, Andelko Mandic a acceptat să continue munca începută sezonul trecut şi, chiar dacă nu a semnat încă un nou contract, sunt şanse mici să nu se ocupe în continuare de Ionuţ Albu şi colegii săi.
În ceea ce priveşte echipa feminină de baschet a clubului din Bănie, conducerea SCM a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că s-a ajuns la o înţelegere cu un antrenor sârb, Milan Nisic.
„Conducerea Sport Club Municipal Craiova a ajuns astăzi la o înţelegere cu tehnicianul sârb Milan Nisic, care se va ocupa în sezonul 2012-2013 de pregătirea echipei feminine de baschet din cadrul grupării noastre sportive. Nisic a parafat o înţelegere pentru un sezon, cu posibilitatea prelungirii contractului“, se menţionează în comunicat.
Liviu Manea, surprins
Nisic îi înlocuieşte pe soţii Liviu şi Daniela Manea, cărora le-au expirat contractele la finalul sezonului trecut. Cei doi antrenori craioveni fuseseră chemaţi în urmă cu ceva timp la discuţii, iar Liviu Manea a primit ieri cu surprindere vestea: „Am mers la noul director, domnul Bogdan Bălan, am prezentat nişte contracte de jucătoare şi urma să purtăm alte discuţii după şedința consiliului local de joi (astăzi -n.r.). Acum, dacă
mi-ai zis că este un nou antrenor, nu ştiu ce să spun“, a afirmat Liviu Manea, care se ocupase de echipa feminină de baschet încă de la înfiinţare.
Milan Nisic a mai activat ca tehnician la echipa naţională a Serbiei, categoria juniori, şi tot în Serbia a condus de pe banca tehnică echipa feminină senioare