Londra, a doua casă pentru Horia, după trei finale la Wimbledon

Tecău promite să facă pereche şi în circuitul profesionist cu Irina Begu

În urmă cu cinci ani, Horia Tecău renunţa să mai joace la simplu şi alegea, cu lejeritatea unui om conştient de capacităţile sale, turneele de dublu. Ion Ţiriac şi Ilie Năstase l-au sfătuit să îşi considere opţiunile şi să revină asupra deciziei. I-a ascultat, dar i-a refuzat. Între timp, a depăşit graniţa milionului de euro în tenis şi anul acesta a jucat a treia finală la Wimbledon. A pierdut-o, dar nu a transformat eşecul britanic într-o dramă. Uriaşul de 1,93 de metri are, până la urmă, 13 turnee câştigate, dintre care unul de Grand Slam - Australian Open-ul din urmă cu câteva luni la dublu mixt - şi doar 11 pierdute. Ultimul act de la Wimbledon reprezintă, într-adevăr, încercarea carierei. În ultimii ani, Horia Tecău şi partenerul său de dublu, suedezul Robert Lindstedt, au ajuns de trei ori în finala jucată pe iarba londoneză şi de fiecare dată au trebuit să se mulţumească cu trofeul rezervat învinşilor. Acum, tot la Londra, pentru Horia începe un nou drum.

Te-a cuprins spiritul olimpic?

Este ceva formidabil, sunt extrem de entuziasmat. Este ceva nemaipomenit când mergi la masă şi stai alături de sportivi renumiţi. Sunt mândru că am apucat să-i cunosc şi pe ceilalţi membri ai delegaţiei României. Eu n-am avut unde să relaţionez cu ei, îi cunosc din mass-media, dar acum mă bucur că toţi facem o echipă.

Ce semnificaţie are pentru tine Londra?

Are o simbolistică specială, dincolo de faptul că e un oraş superb. Chiar din perioada junioratului am avut rezultate bune aici şi mă bucur că la vârsta pe care o am acum (n.r. 27 ani) am reuşit să fac parte din familia olimpică a României. Londra nu înseamnă pentru mine doar iarba de la Wimbledon, trăirile pe care le-am avut în