„La un popă a fost un câine ce pe popă l-a iubit. – Înghiţind un os de peşte / Acel câine a murit. / Şi popa l-a îngropat. Şi pe cruce el a scris / Că la un popă a fost un câine / Ce pe popă l-a iubit. Înghiţind un os de peşte / Acel câine a murit./ Şi popa l-a îngropat. Şi pe cruce el a scris / Că la un popă a fost un câine...ş.a.m.d., ş.a.m.d. – aceleaşi patru versuri ale cântecelului se-nvârt la infinit. Este senzaţia pe care o am urmărind presa (în special talk-show-urile tv) ultimei săptămâni: nimic nou, aceleaşi figuri, aceleaşi argumente, aceeaşi încrâncenare de-o parte şi de cealaltă. Moara propagandistică macină în gol, fiindcă opinia naţiei nu se poate întoarce pe dos într-o săptămînă-două, singura decizie care cu adevărat contează rămânând aceea de a veni sau a nu veni la vot.

Până la acest referendum, hotărârea de absenta era o opţiune strict personală; acum, a devenit act politic. Iar ţara a ostenit de atâta vorbăraie veninoasă; în loc să ne batem cu criza, cu subdezvoltarea, cu mârlănia, cu hoţia, cu sărăcia, ne-am încăierat între noi şi ţinem cu dinţii de ceea ce am apucat... să apucăm. Pe vremea lui Ceauşescu trăiam sub teroarea dosarului. Iată că dosarul reprezintă şi azi cheia şi lăcata, numai că, de, quod licet bovis, non licet Jovi: ameninţarea cu puşcăria ţine loc de bună ziua, iar pedeapsa se aplică... selectiv. Şi la fostele alegeri parlamentare, şi la prezidenţiale, au fost date publicităţii cifre oficiale (de ordinul miilor) reprezentând numărul persoanelor depistate că au votat de mai multe ori. Cică, tuturor li s-ar fi întocmit dosare penale. A făcut cineva puşcărie, după cum prevede legea? Care, unde, când?

Povestea cu Niţă şi lupul: cine să se mai sperie de ameninţările intens radiodifuzate, dacă sancţiunile s-au dovedit apă de ploaie? Prestaţiile publice ale principalilor actanţi ating penibilul şi tot circul s-a tr