Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost spulberată și ultima speranță a primarului Pavel de eliberare din arest

Publicat in Gorj Domino, vineri 27 iulie 2012 ·

Curtea de Apel Craiova a respins, ieri, cererea primarului comunei Peștișani, Florin Pavel, de eliberare provizorie din arest preventiv sub control judiciar.

Edilul-șef suspendat din funcție solicitase, săptămâna trecută, eliberarea din arest preventiv, dar instanța de judecată a Tribunalului Gorj a respins cererea. După numai două zile s-a judecat și prelungirea mandatului de arestare preventivă. Completul de judecată a decis prelungirea arestării cu încă 30 de zile. Avocații primarului Pavel au făcut recurs, în ambele cazuri, astfel că procesele au ajuns la Curtea de Apel Craiova și au avut ca termen ziua de luni, 23 iulie. Procesul privind prelungirea mandatului a avut loc, iar completul de judecată a hotărât respingerea recursului lui Pavel, iar pentru cererea de eliberare provizorie din arest preventiv sub control judiciar s-a acordat un nou termen, pentru joi, 27 iulie. Curtea de Apel Craiova a hotărât să respingă și acest recurs, astfel că primarul suspendat al comunei Peștișani va rămâne în arest preventiv.

Pavel este acuzat de luare de mită

Florin Pavel este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fals și uz de fals. Acuzațiile lansate de procurori constau în modul de atribuire a două licitații privind construirea unui campus școlar și a stadionului de la marginea comunei. Cele două lucrări au fost câștigate de firmele aparținând afaceristului Dan Radu Floarea și lui Dian Popescu, președintele PNL Gorj, asociat la firma care execută lucrările la stadionul din localitate. O altă faptă pentru care este acuzat Florin Pavel este încheierea unui contract de cesiune creanțe cu firmele lui Dan Radu Floarea și Doru Șerban, zis Habitu, arestat preventiv pentru cămătărie. Astfel, o sumă de 25 de miliarde de lei pe care firma lui Floarea, aflată în procedură de faliment, o avea de primit de la Primăria Peștiș

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 54 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 28 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°