Pana acum lupta dintre USL si Presedintele Basescu a servit cel mai mult PDL. Intr-adevar, nefiind tinta principala si, de aceea, nefiind principal combatant in batalia demiterii Presedintelui, PDL a reusit sa scoata de pe agenda analiza critica a guvernarii sale, procurandu-si, astfel, un respiro esential. In acelasi timp, pronuntandu-se impotriva demiterii (referendumului) ca procedura (chipurile, nedemocratica) iar nu ca judecata a autoritar-populismului (neo-cezarismului) basescian, si afirmand ca lupta in apararea democratiei iar nu a Presedintelui -suspendat, PDL a omorat doua muste cu o singura lovitura. Pe de o parte, a redeschis dialogul cu populatia pe o tema nelegata de propriile sale pacate, reacreditandu-se ca interlocutor frecventabil. Astfel a resuscitat curajul electoratului sau captiv si a adunat in curtea sa pe toti cei carora nu le place discursul stangii, Victor Ponta sau Crin Antonescu; ori, pur si simplu, stau prost cu memoria. Pe de alta parte, s-a decuplat discret dar sesizabil de opresivul sau tutore traditional, Traian Basescu. In atare context, PDL a anihilat firesc initiativele concurente de dreapta, intarindu-si monopolul asupra acestei parti a spectrului politic (Mihai Razvan Ungureanu a fost obligat sa treaca la PDL cu arme si bagaje, in timp ce de Teodor Baconski nu se mai aude nimic) si a adus la ordine dizidentele interne (Monica Macovei, Cristian Preda & Co), rapindu-le aura de atleti ai justitiei si expunandu-i ca ordinari propagandisti de partid. Incununarea acestui parcurs a fost obligarea lui Traian Basescu de a accepta infrangerea strategica in razboiul demiterii prin boicotarea referendumului.

Cu instinctul sau politic indiscutabil, domnul Basescu a inteles perfect ca principala miza a referendumului este legitimitatea. In 2007 Traian Basescu a castigat nu pentru ca referendumul nu a fost validat ci pentru ca numarul