Preşedintele interimar Crin Antonescu şi-a nuanţat, în ultima vreme, declaraţiile cu privire la retragerea sa din politică dacă Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni după referendum.
Antonescu a afirmat, miercuri seară, că nu mai este „legat de niciun rămăşag", el arătând că îndemnurile lui Traian Băsescu la neprezentare la urne dau „peste cap orice condiţie de competiţie electorală". Ieri, Antonescu a explicat că nu a renunţat la varianta demisiei.
„N-am făcut o promisiune, că nu datoram nimănui. Am spus pur şi simplu domnului Băsescu că înţeleg că, după referendumul acesta, nu o să mai fim împreună, ori pleacă dânsul, ori plec eu", a explicat Antonescu, miercuri seară, la Antena 3.
„Chiar după introducerea condiţiei de cvorum, am spus, da, chiar şi aşa, e în regulă, dacă nu se strâng 9 milioane de oameni să se pronunţe asupra acestei chestiuni sau dacă ia mai multe voturi Traian Băsescu, am plecat şi mă duc învârtindu-mă", a reamintit Antonescu.
„A survenit acum şi acest element care dă peste cap orice condiţie de competiţie electorală, în care domnul Băsescu strigă: fugiţi, fugiţi de la urne. Evident că nu mai sunt legat de niciun angajament şi de niciun rămăşag", a spus Antonescu, miercuri, la Antena 3.
Explicaţiile preşedintelui interimar
El a adăugat însă că nu ştie dacă mai poate face politică în eventualitatea în care nouă milioane de români ar vota pentru la referendum, iar Traian Băsescu s-ar întoarce la Cotroceni.
Ieri, Antonescu a declarat la Realitatea TV că afirmaţiile din presă cu privire la faptul că „s-a răzgândit" şi nu va mai ieşi din viaţa politică dacă Traian Băsescu revine la Cotroceni în urma rezultatului referendumului de duminică sunt false.
„Nu am afirmat nici aseară, nici altă dată că nu mai demisionez. Dacă asta este grija principala a dumneavoastră, nicio gri