Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalos! Agenţia oficială de ştiri a R. Moldova boicotează referendumul din România

Publicat in Ziua Veche, joi 26 iulie 2012 ·

Scandalos. Agenţia oficială de ştiri din Republica Moldova boicotează referendumul din România, poziţionându-se abuziv de partea PDL şi a lui Traian Băsescu.

După ce, aproape trei săptămâni, nu a tratat aproape deloc (pe varianta Free a portalului) subiectul referendumului din România, MOLDPRES dă joi o ştire (la rubrica Politic). Este vorba despre îndemnul adresat cetăţenilor români din Republica Moldova de A NU SE PREZENTA LA REFERENDUM!

Îndemnul imoral şi ilegal a fost făcut “de către Eugen Tomac, consilierul Preşedintelui României” (n.a – preşedintele suspendat Traian Băsescu). Eugen Tomac, copil de casă basarabean (născut în Basarabia sub ocupaţie ucraineană) al lui T. Băsescu şi “admirator din umbră” al europarlamentarei EBA, şi-a dat demisia, din funcţia de şef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, la scurt timp după învestirea Guvernului Ponta. Care, încă, nu a apucat să termine auditul privind cheltuielile Departamentului. Ar fi interesat de văzut cine şi cu cât a fost plătit, cum s-au cheltuit banii pe publicaţii şi jurnalişti “moldoveni”, care nu au înţeles că salariile lor au venit de la cetăţenii români PLĂTITORI DE IMPOZITE, NU DIN BUZUNARUL PERSONAL AL LUI TRAIAN BĂSESCU.

Potrivit MOLDPRES, în cadrul unei conferinţe de presă, Eugen Tomac a afirmat că referendumul care va fi organizat duminică este neconstituţional şi nelegal, iar boicotarea acestuia este o modalitate de a stopa dezastrul care are loc acum în România. “Nu suntem obligaţi să participăm la această mascaradă care se pregăteşte”, a spus Eugen Tomac.

În 2009, o bună parte din cetăţenii români din Repuiblica Moldova se mândreau cu faptul că au putut participa la vot. De atunci şi până astăzi, din păcate, doar câteva mii (în loc de sute de mii, cum ar fi fost normal) şi-au mai recuperat cetăţenia română. Însă, dacă vor alege să nu îşi exercite dreptul fund

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 4 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Trump a declarat venituri 57 de milioane de dolari dintr-o afacere cu criptomonede

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a raportat venituri de 57,4 milioane de dolari dintr-un proiect de criptomonede, potrivit unei declaraţii financiare depuse vineri la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, transmite The Financial Times, potri

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum o ora
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

AUR vrea sesizarea CCR ca urmare a întârzierii desemnării unui candidat pentru funcţia de premier

Ziarul Financiar acum 17 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Guvernul ia în calcul construirea unei saline noi la Praid. „Vrem să păstrăm acest brand important pentru România și Europa”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, despre situaţia de la Salina Praid, închisă în urma inundaţiilor recente, că se explorează şi oportunitatea prin care să facă o nouă salină, potrivit News.ro. „În momentul de faţă, cel mai import

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

VIDEO. Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane evacuate

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai, vineri seara, în jurul orei 21:30 Deși clădirea de 67 de etaje era în flăcări, mulți locatari nici măcar nu știau că sunt în pericol. O parte din aceștia au realizat ce se întâmplă abia când au v

CFR Călători reclamă „provocări reale” care „pun în pericol transportul public de călători”

HotNews acum 4 ore
CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a prezentat autorităților din domeniu „o radiografie a situației financiare existente în acest moment” și „provocările reale cu care se confruntă compania”. Într-un comunicat transmis sâmbătă, compania „reclamă su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

20°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

20°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°