Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu, fugarit din judetul Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 26 iulie 2012 ·

Dan Voiculescu 1 Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, nu mai are ce sa caute prin judetul Iasi. Mai multe bannere care-l reprezentau pe Voiculescu si care erau amplasate pe raza mai multor localitati, vor fi scoase de pe stalpi. Acestea au fost montate de adversarii politici ai conservatorilor pentru a demonstra cum Voiculescu incearca sa puna mana pe putere in stat. Filiala ieseana a Partidului Conservator a depus insa o plangere la Biroul Electoral Judetean prin care a solicitat inlaturarea bannerelor respective, plangere care a fost admisa intr-un final. Conservatorii au motivat ca in mai multe localitati ar fi fost afisate bannere si afise ce contin informatii cu caracter fals si calomniator la adresa lui Dan Voiculescu. Pe bannerul respectiv era trecut mesajul "Nu avem toata puterea, pana nu avem si Justitia", fiind vorba de o declaratie data de Voiculescu in urma cu cateva saptamani. "Bannerul respectiv contine imaginea unei persoane, fara ca aceasta sa isi fi dat acordul, precum si un mesaj prin care se aduce atingere imaginii Justitiei, ca putere independenta in cadrul statului de drept. Avand in vedere ca scopul campaniei electorale, conform jurisprudentei Birourilor Electorale Centrale, este de a servi intereselor generale ale electoratului, de a primi informatii corecte, astfel incat sa isi poata exercita dreptul de vot in cunostinta de cauza si ale partidelor politice de a-si prezenta platformele, programele politice si ofertele electorale, demersul de afisare a unui material de propaganda contravine principiilor deontologiei electorale", se arata in motivarea Biroului Electoral Judetean Iasi.

Dan Voiculescu 1 Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, nu mai are ce sa caute prin judetul Iasi. Mai multe bannere care-l reprezentau pe Voiculescu si care erau amplasate pe raza mai multor localitati, vor fi scoase de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum o ora
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani și-a salvat prietenul de la înec, deși avea mâna în ghips

Adevarul acum 32 minute
Un adolescent de 14 ani din Sibiu a oferit întregii lumi o lecție de curaj. Băiatul, deși avea mâna în ghips, și-a salvat prietenul de la înec, chiar înainte de sosirea salvatorilor.

Urs văzut într-o zonă turistică din Sibiu. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ziare.com acum 33 minute
Autorităţile din Sibiu au transmis duminică, 16 iunie, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza l

Buzău: Suspiciune de toxiinfecţie alimentară în localitatea Măgura, unde se afla un grup de 39 de copii şi 3 adulţi / 13 persoane au avut deja nevoie de îngrijiri medicale

News.ro acum 55 minute
Mai multe persoane dintr-un grup de 39 de copii şi trei adulţi aflaţi în localitatea Măgura, judeţul Buzău, acuză dureri şi simptome de toxiinfecţie alimentară, până acum 13 dintre acestea având nevoie de îngijirile medicilor. ”Inspectoratul pentru

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°