Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc neagă că ar fi pregătit Vila Dante pentru Băsescu: Decizia de a se investi la vilă a fost luată de RA-APPS

Publicat in Antena 3, joi 26 iulie 2012 ·

Fostul premier Emil Boc a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că decizia de realizare a investiţiilor la Vila Dante a fost luată de RA-APPS, având în vedere că acel imobil se afla într-o stare avansată de degradare şi nu mai putea fi utilizat pentru acţiuni de protocol ale statului român.

De asemenea, Emil Boc a negat informaţia potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat, în timp ce era prim-ministru, să îi fie atribuită vreo locuinţă pe care să o utilizeze după sfârşitul mandatului, după anul 2014, informează Mediafax.

"Decizia de efectuare a investiţiilor la Vila Dante a fost luată de RA-APPS având în vedere faptul că acel imobil se afla într-o stare avansată de degradare şi nu mai putea fi utilizat pentru acţiuni de protocol ale statului român. Ei au avut vila în administrare, investiţia fiind asigurată din fondurile RA-APPS. Eu nu am văzut devizul de lucrări, dar cred că s-a făcut acolo ce a fost necesar pentru ca acea vilă de protocol să arate ca o vilă de protocol", spune Emil Boc.

Preşedintele României nu mi-a solicitat niciodată, în calitate de prim-ministru, nici scris şi nici verbal, să îi fie atribuită vreo locuinţă pe care să o utilizeze după sfârşitul mandatului, nici să realizez vreo investiţie astfel încât să poată beneficia de o astfel de locuinţă de protocol după anul 2014. Acest lucru nici nu ar fost posibil pentru că, potrivit legii, prin HG, după încheierea mandatului, se atribuie o locuinţă de protocol", a mai spus Boc.

Potrivit acestuia, afirmaţiile premierului Victor Ponta nu au nicio acoperire în realitate.

"Domnul Ponta nu ştie faptul că vila în care stă preşedintele României este gard în gard cu Vila Dante, unde spune domnia sa că s-au făcut lucrări şi că acestea ar fi pentru preşedinte după 2014. SPP, pentru că păzeşte vila preşedintelui, era firesc să fie a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 55 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 31 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 41 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 25 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 51 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°