Rapid Suceava a dispus cu scorul de 3-1 (1-1) de gruparea de liga a III-a FCM Dorohoi, într-un meci amical disputat ieri dimineaţă pe stadionul Areni. Puşi în gardă de eşecul înregistrat în precedentul joc de pregătire cu CSM Paşcani, „ceferiştii” au abordat meciul mult mai concentraţi, instalându-se în jumătatea de teren adversă încă din start. După câteva bune ocazii de gol irosite de Semeghin, Arotăriţei şi Sumanariu, sucevenii au deschis scorul după o jumătate de oră de joc, prin Negru, care l-a driblat în viteză pe portarul advers şi a trimis mingea în poarta goală. Scorul pauzei avea însă să fie 1-1, pentru că botoşănenii au izbutit să restabilească egalitatea prin Sandu, după o fază în care mijlocaşul Sumanariu a avut partea sa de vină. Alb-vişiniii au început la fel de hotărâţi şi partea secundă, astfel că au trecut repede din nou la conducerea partidei, graţie reuşitei semnate de I. Plămadă, bine servit de Semeghin. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 60 de nou venitul Movileanu, care l-a învins pe veteranul Vasile Prisacă cu o reluare din zona careului de 6 metri. „A fost un test util împotriva unei echipe bune. Au existat şi unele inexactităţi în jocul nostru, pe care trebuie să le corectăm în perioada imediat următoare, însă am văzut la jucătorii mei un angajament bun, în ciuda faptului că în această perioadă efectuăm câte două antrenamente zilnic”, a declarat tehnicianul sucevenilor, Ovidiu Murariu.
Rapid a evoluat în alcătuirea Preda – Bălan, Hrimiuc, Sava, Semeghin – P. Bosancu, Sumanariu, Stănescu, Arotăriţei – Şuleru, Semeghin. Au mai intrat Pascal, Velescu, Fl. Plămadă, Golofca, I. Plămadă, Duman, Moldovan, Spătar, Costan, Luţac, Vornicu, Rotari, Nastasiu şi Sabie.
Movileanu a debutat cu gol
Doi jucători noi au evoluat pentru Rapid în confruntarea de ieri cu FCM Dorohoi. Juniorul Sabie, provenit de la LPS