Noul model Skoda Rapid este pregătit să atace segmentul dominat de Dacia Logan. Cel al berlinelor compacte, dar foarte încăpătoare Skoda Rapid
Berlina compactă Skoda Rapid va fi lansată în România la toamnă, imediat după ce va fi expusă la Salonul de la Paris.
EVZ a testat în premieră modelul care va concura cu versiunile superioare ale viitorului Logan 2, dar şi cu Fiat Linea, Peugeot 301 (alte două sedanuri de clasă B), VW Jetta sau Renault Fluence (game de segment C, mai scumpe, dar cu portbagaje mai mici).
Skoda Rapid (4,48 metri lungime) – o berlină cu hayon dezvoltată pe o arhitectura uşor revizuită a modelului VW Polo – este mai mare decât hatchback-ul Fabia (4,00 metri lungime), dar mai mică decât Octavia (4,57 metri lungime).
Principalele atuuri ale noului model sunt spaţiul dedicat pasagerilor din spate şi portbagajul – ambele cât se poate de primitoare. Cel din urmă are o capacitate de 550 de litri.
Pentru comparaţie, Octavia are un portbagaj de 560 de litri, Dacia Logan – unul de 510 litri, Renault Fluence (530 litri), VW Jetta (510 litri), iar Peugeot 301 (506 litri).
Impresii iniţiale
Dintre multele versiuni pregătite de Skoda pentru Rapid le-am testat pe cele de 105 CP (benzină şi motorină). Dieselul, cu reprize superioare, a fost şi mai zgomotos.
Ţinuta de drum este în linia cu care Skoda ne-a obişnuit. Suspensia are însă dificultăţi atunci când trebuie să filtreze denivelările scurte.
Dacă materialele plastice moi au dispărut din cabina noului model cehesc, îmbinările au rămas la calitatea cunoscută.
Dintre echipamente nu lipsesc ESP-ul şi aerul condiţionat (standard), tempomatul sau navigaţia – care trebuie închisă pentru a putea intra în meniul computerului de bord!
Preţurile urmează a fi comunicate în apropierea apariţiei maşinii în showroom- urile