Vestul şi Estul Europei merg în direcţii diferite, cu Occidentul riscând să intre într-o capcană permanentă a datoriilor şi cu ţările din Est îndreptându-se spre poziţii mult mai bune din care pot deveni motorul de creştere economică al continentului, a declarat controversatul premier al Ungariei Viktor Orban în faţa membrilor organizaţiei de tineret a partidului de guvernământ.
Să fie afirmaţiile doar un discurs politic motivaţional sau reflexia unor schimbări mult mai mari decât "poate fi înţeles în provincialul" Est?
Aripa estică a Europei este mult mai bine poziţionată pentru a susţine creşterea economică a continentului, mai ales deoarece, spre deosebire de statele vestice, ţările din regiune nu au pierdut controlul finanţelor şi voinţa politică, a afirmat Orban. El a făcut referire la nivelul redus al datoriilor mai multor state estice, subliniind datoria foarte mică a Estoniei, pe care a caracterizat-o ca fiind o glumă.
"O glumă bună, dar totuşi o glumă", a spus premierul ungar, citat de The Wall Street Journal.
Cum este în Vest: Grecia este mai aproape ca oricând de a renunţa la euro
În Grecia, premierul Antonis Samaras a avertizat că economia ar putea să scadă cu mai mult de 7% anul acesta, al cincilea de recesiune, iar creşterea nu va reveni înainte de 2014. PIB-ul grec s-a contractat cu 3,5% în 2010 şi cu aproape 7% anul trecut, potrivit Le Monde.
Perspectiva ca statul elen să se rupă de zona euro infectează pieţele financiare ca o epidemie de gripă spaniolă, notează Bloomberg. Revista germană Der Spiegel a scris că FMI este pregătit să lase ţara fără ajutor financiar, iar vicecancelarul german Philipp Roesler a spus că ideea ca Grecia să părăsească zona euro nu mai este aşa o perspectivă înfiorătoare. Comentariile au venit din Germania, cea mai influentă economie europeană, înainte ca repreze