Un număr de 19 bombe care aveau substanţa explozivă activă au fost descoperite de mai mulţi tineri aflaţi la scăldat în râul Siret, în dreptul comunei băcăuane Săuceşti, proiectilele fiind ridicate de pirotehnişti şi transportate în condiţii de siguranţă într-un depozit special amenajat din Bacău.
Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au intervenit de două ori în aceeaşi zi, la un interval de o oră şi jumătate, pentru a ridica din localitatea Siret, comuna Săuceşti, 19 bombe neexplodate care fuseseră descoperite într-o zonă de sclădat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iniţial, tinerii care se răcoreau în râul Siret au găsit trei proiectile, de calibru o sută de milimetri, iar a doua oară celelalte 16 bombe, de acelaşi calibru.
"Zona în care a fost descoperită muniţia este aceeaşi din care am mai ridicat alte 23 de proiectile, în urma altor trei intervenţii desfăşurate tot luna aceasta. Persoanele care găsesc astfel de elemente de muniţie ar face bine să nu le mişte din loc, având în vedere că sunt foarte periculoase, chiar dacă la suprafaţă multe din ele sunt ruginite", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Toate cele 19 proiectile explozive au fost ridicate de pirotehnişti şi transportate în condiţii de siguranţă la un depozit al ISU din Bacău, urmând a fi distruse într-un poligon special amenajat.
Un număr de 19 bombe care aveau substanţa explozivă activă au fost descoperite de mai mulţi tineri aflaţi la scăldat în râul Siret, în dreptul comunei băcăuane Săuceşti, proiectilele fiind ridicate de pirotehnişti şi transportate în condiţii de siguranţă într-un depozit special amenajat din Bacău.
Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au intervenit de două ori în aceeaşi zi, la un interval de o oră şi jumătate