O zi obişnuită în zona Euro: o agenţie de rating îşi revizuieşte prognozele, semnale de alarmă vin din ţări în criză, întreaga zonă anunţă o producţie industrială scăzută şi bursa nici nu îşi revenise din picajul zilei anterioare. Încă o zi, încă un set de ştiri. Dar există un fir roşu al tuturor acestor evenimente.
Europa este forţată să accepte că timp de mai multe decenii a făcut o politică fundamental necinstită. Din anii ’70 încoace, guverne după guverne au cheltuit, au împrumutat şi au găsit soluţia de achitare a datoriilor în tiparniţe de bani. Când şi-au revenit au luat-o imediat de la capăt. Nu e de mirare că fenomenul a fost mai accentuat în ţările în care democraţia nu era consolidată. Spania a ieşit din dictatură abia în 1975, Grecia a fost condusă de un regim militar între 1964 şi 1975, Italia a avut 60 de guverne de la al Doilea Război Mondial încoace. Politicienii au cumpărat voturi cu promisiuni fără fundament economic, iar băncile au fost nerăbdătoare să le împlinească.
În Grecia, de exemplu, nici nu e clar că oamenii îşi dau seama în ce situaţie se află. La ultimele alegeri au votat pentru un partid care promite 100.000 de locuri de muncă, dar nu spune de unde le va plăti. Vina nu e dată politicienilor locali, Doamne fereşte! Germania e de vină, dar nu ne gândim că oricine dă bani Greciei vrea să vadă că se şi întâmplă ceva. Minciunile politice nu sunt deloc diferite nici în Spania sau Italia.
De notat că turbulenţele din zona Euro se petrec DUPĂ, nu înaintea unei serii de pachete de salvare. Aceste trei state au primit bani de facto de la Germania, unicul membru solvabil al zonei Euro. Dar nici Germania nu salvează din altruism uniunea monetară, ci pentru că are tot interesul să-şi menţină poziţia pe piaţă. O şti oare publicul german acest lucru? Luna august este perioada tradiţională pentru crize financiare. Mai e p
