În dimineaţa zilei de 10 ianuarie 49 î.Hr., Gaius Julius Caesar ordona legiunilor sale să treacă Rubiconul, un firicel de apă care despărţea Gallia de Italia. Sursa: AGERPRES
Din acel moment era cât se poate de clar pentru toţi cei implicaţi că războiul care va avea să afecteze tot ceea ce era atunci "lumea cunoscută" devenea inevitabil. În acel moment, pentru Caesar era cât se poate de evident că nu mai exista niciun fel de cale de întoarcere, era cât se poate de clar că la capătul confruntării nu va putea exista decât un singur învingător, el sau Pompei, cel care se ascundea în spatele Senatului şi care îşi dismula dorinţa de putere în spatele unei des clamate salvări a Republicii. Indiferent de regim politic, tradiţie politică sau perioadă istorică, pentru toţi cei care au măcar o aproximativă cunoaştere a istoriei civilizaţiei umane, este foarte clar că, în orice timp şi în orice conjunctură, şansa de succes este a celor care îşi asumă în mod hotărât propria opţiune.
Mutându-ne într-o cu totul altă lume, o lume care teoretic are cu mult mai multe reguli scrise, sau instituţii funcţionale, România începutului secolului 21, nu putem să nu constatăm că, într-un context de maximă confruntare politică, tot hotărârea şi decizia fermă reprezintă argumentul în favoarea omului politic, altfel spus, tot cei hotărâţi sunt cei care au mai mari şanse de izbândă. Confruntarea zilelor acestora, chiar dacă nu are dimensiunile epice ale războaielor civile, atrage în vârtejul ei o întreagă societate în fiecare zi tot mai tulbure. Interesant mi se pare felul în care participă la acest "război" tocmai cei care, în declaraţii directe, publice sau private, îşi clamează neutralitatea spunând că ei nu apără de fapt indivizi, ci, în exclusivitate, principii. Personajele despre care vă vorbesc sunt foarte diferite, de la oameni de cultură cu notorietate meritată, la personaje
