Preşedintele executiv al Organzaţiei Judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, a criticat gestul preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, de a instiga populaţia să boicoteze referendumul din 29 iulie pentru demiterea sa, arătând că acesta vrea boicotarea referendumului pentru că îi este frică.
„Este nevoie să spunem aceste lucruri românilor, pentru ca fiecare om din această ţară să înţeleagă ce vrea să facă Băsescu şi de ce: vrea să scape de votul popular pentru că este paralizat de frică. Traian Băsescu vrea să-i contabilizeze pe cei care stau acasă de partea lui. Abordarea aceasta este o fraudă în sine, Comisia de la Veneţia recomandă ca acest lucru să nu se întâmple. Şi sondajele arată că şi cei care nu participă la vot sunt tot anti-Băsescu”, a declarat Donţu.
El consideră că prin boicotarea referendumului, Traian Băsescu şi PDL dau un atac fără precedent la adresa sistemului democratic. ”Planul acesta este pregătit din timp. La referendumul din 2007, pragul nu exista. Acum, s-a făcut scandal pentru a se introduce. Guvernul a acceptat, după presiunea internaţională. Folosindu-se de existenţa pragului, se instigă la boicot. Totul e parte a planului lui Băsescu de a fugi de votul oamenilor. Boicotul anunţat reprezintă cea mai recentă dovadă de minciună a lui Traian Băsescu. Săptămâna trecută Băsescu spunea clar