Organizaţia TB Alliance a anunţat că un nou tratament împotriva tuberculozei bazat pe o combinaţie inedită de antibiotice a avut rezultate spectaculoase.
Preşedintele organizaţiei de cercetare non profit TB Alliance, Mel Spigelman a afirmat că “noua combinaţie de medicamente ucide peste 99% din bacteria tuberculozei în două săptămâni de la începerea tratamentului”. Aceasta a precizat, potrivit Agerpres, că rezultatele sugerează că ar putea fi redusă durata tratamentului la “patru luni şi poate chiar mai puţin”, faţă de şase până la treizeci de luni în prezent.
Testele TB Alliance au fost efectuate pe un grup de 85 de voluntari din Africa de Sud, asupra cărora vechile tratamente sunt din ce în ce mai puţin eficiente din cauza apariţiei unor tulpini extrem de rezistente ale bolii. Directorul departamentului pentru tuberculoză din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mario Raviglione, a calificat aceste rezultate publicate prima dată în revista The Lancet. drept “extrem de promiţătoare”, adăugând că ele trebuie confirmate de teste mult mai ample.
Tuberculoza afectează mai ales populaţia săracă, ea fiind a doua cauză a mortalităţii dintre bolile infecţioase, după SIDA. În unele regiuni din lume, un tuberculos din patru suferă de o formă rezistentă la medicamentele curente. Regiunile cele mai afectate de această boală sunt Europa de Est, India şi Africa de Sud.
Organizaţia TB Alliance a anunţat că un nou tratament împotriva tuberculozei bazat pe o combinaţie inedită de antibiotice a avut rezultate spectaculoase.
Preşedintele organizaţiei de cercetare non profit TB Alliance, Mel Spigelman a afirmat că “noua combinaţie de medicamente ucide peste 99% din bacteria tuberculozei în două săptămâni de la începerea tratamentului”. Aceasta a precizat, potrivit Agerpres, că rezultatele sugerează că ar putea fi redusă durata tratamentului la “