Parchetul din Paris a deschis joi o anchetă preliminară pe baza plângerii Federaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului (FIDO) şi a Ligii pentru Drepturile Omului, împotriva companiei Qosmos, care ar fi furnizat Siriei materiale de supraveghere informatică, afirmă surse judiciare, citate de AFP.
Potrivit sesizării, "se pare că societatea Qosmos a fost luată în discuţie, în mod repetat, pentru că ar fi contribuit la furnizarea de materiale de supraveghere electronică regimului sirian, în vederea reprimării oricărui act de opoziţie politică sau intelectuală".
Patrick Baudouin, din cadrul FIDO, a cerut Parchetului să "ia iniţiativa deschiderii unei anchete preliminare sau a unei informări judiciare".
În urma anchetei preliminare deschise joi, Parchetul poate decide încredinţarea cazului unui judecător de instrucţie sau clasarea lui.
Compania "nu are absolut nimic să îşi reproşeze şi aşteaptă calmă concluziile anchetei", a declarat avocatul companiei Qosmos, Benoît Chabert.
FIDO şi LDO au depus deja plângere "pentru complicitate la acte de tortură" împotriva unei alte companii franceze, Amesys, filială a companiei Bull, pentru fapte similare privind Libia, în mandatul lui Kadhafi.
La sfârşitul lui mai a fost deschisă o informare judiciară în urma unei plângeri depuse în acest sens, cu constituire de părţi civile.
Parchetul din Paris a deschis joi o anchetă preliminară pe baza plângerii Federaţiei Internaţionale a Drepturilor Omului (FIDO) şi a Ligii pentru Drepturile Omului, împotriva companiei Qosmos, care ar fi furnizat Siriei materiale de supraveghere informatică, afirmă surse judiciare, citate de AFP.
Potrivit sesizării, "se pare că societatea Qosmos a fost luată în discuţie, în mod repetat, pentru că ar fi contribuit la furnizarea de materiale de supraveghere electronică regimului sirian, în vederea reprimării o