Este impotriva civilizatiei sa retezi un rau de la radacina cu ajutorul altuia, si de-a dreptul criminal sa faci exercitii de admiratie in oglinda pe seama unui popor.
Daca actorii ar fi stat zece ani la manastire, de unde s-ar fi livrat lumii pentru a transforma experienta cunoasterii in imbunatatirea nivelului de trai al oamenilor de rand, le-as trece cu vederea vointa de putere.
Daca as fi vazut ca singurul efort este sa repare lipsa de viziune economica a puterii portocalii, si nu ma refer la masuri populiste, pentru care nu am vazut simulari, ci coerenta care sa renasca apetitul investitional si siguranta unei piete functionale, as fi inchis ochii.
I-as fi inchis si daca n-as fi avut suspiciunea ca exista interese obscure, masurabile in bani, sau judiciare, masurabile in libertatea fruntasilor sau a papusarilor USL. Dar nu pot sa uit ca in timpul Guvernarii Nastase, cu toata cresterea economica, Romania era considerata de actualii parteneri europeni un stat mafiot. Si se pare ca n-au uitat, cum sunt tentat eu daca identific mugurii binelui colectiv.
Numai ca au trecut doua luni in care nu am vazut decat o teribila inclestare animata de ambitie personala, si fiecare zi care trece nu limpezeste nimic, nu astampara inima, nu lanseaza nicio speranta de liniste. Iar cu promisiunea lui Victor Ponta ca, "dupa", leul va reveni in matca ma sterg pe picioare.
Daca n-ar fi plecat la razboi impotriva lui Traian Basescu, daca ar fi ascultat premierul de cei care-l sfatuiau sa coabiteze, pentru ca presedintele va capitaliza pe culoarul sau, dar insuficient pentru PDL, iar USL va merge la parlamentare pe val, cu prima sansa, ar fi avut ocazia de a ramane in istorie drept un barbat de stat, cu iubire de mosie.
Caci pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. In politica, si nu numai, orice subestimare
