Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să atenţioneze Antena 1, din cauză că în emisiunea "Demascarea" difuzată pe 8 iulie, la o oră accesibilă minorilor, Pepe l-a parodiat pe Traian Băsescu, folosind un limbaj injurios şi gesturi cu tentă sexuală.
Potrivit CNA, Antena 1 a difuzat pe 8 iulie, între orele 20.28 - 23.08, emisiunea "Demascarea", prezentată de Dan Negru. Emisiunea nu a avut semn de avertizare.
În urma difuzării acestei emisiuni, CNA a primit o reclamaţie potrivit căreia "invitatul Pepe, deghizat în Traian Băsescu, a avut de interpretat un text care a avut o evidentă tentă politică".
"Pe rând, Traian Băsescu a fost făcut alcoolic, conspirator împotriva intereselor naţionale, impasibil faţă de situaţia românilor, mitoman etc.", se mai spune în reclamaţia primită de CNA.
Totodată, în şedinţa de joi, Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, s-a arătat indignat de gesturile obscene făcute în respectiva emisiune de Pepe-mascat în Traian Băsescu.
"Faptul că sunt personaje nu contează. Să te joci cu numele unei ţări. Să spui că ţi-ai tatuat harta ţării, arătând spre... (organul sexual, n.r.)", a spus Jucan. "Ce înseamnă pamflet? Până unde poate să se meargă?", a întrebat Jucan.
"Limbajul, inclusiv cel gestual, este licenţios", a spus şi Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, care a propus transmiterea scrisorii de atenţionare postului Antena 1.
În schimb, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a invocat "dreptul la liberă exprimare". El a fost de acord cu transmiterea scrisorii de atenţionare şi a spus că nu se poate aplica o sancţiune în acest caz.
"Singurul lucru reproşabil legal este legat de ora de difuzare. Să nu dramatizăm, este o emisiune de divertisment. Ai dreptul să râzi de orice", a spus Popescu.
"Trebuie să avem o atitudine. Tot ce este valoare în România călcăm în picioare", a spus Jucan. "Într