Campionul mondial Superkombat, Bogdan Stoica, a fost externat de la Spitalul Militar la o săptămână după ce a suferit un grav accident de circulaţie în zona Drumul Taberei din Capitalei, în timp ce conducea o motocicletă. Din păcate, timp de o lună, luptătorul în vârstă de 22 de ani nu are voie să facă niciun efort, iar ulterior va urma un proces de recuperare care poate dura până la 6 luni, astfel că sunt şase mici să se lupte în cadrul galei finale Superkombat, programată pe 8 decembrie.
În urma accidentului, Stoica s-a ales cu mai multe contuzii, fisuri în zona toraco-lombară, cu o agravare a unei probleme mai vechi în zona cervicală, dar şi cu un muşchi al spatelui zdrobit. Chiar şi aşa, medicii au rămas uimiţi de faptul că rănile nu i-au pus viaţa în pericol în condiţiile în care pentru un om normal impactul putea fi fatal.
Revenit acasă, Bogdan face fizioterapie, iar majoritatea timpului şi-l petrece în pat. "Odată la două ore mă ridic şi mă plimb pentru câteva minute prin casă. Pot spune însă că m-am născut pentru a doua oara. Medicii mi-au spus că am avut mare, mare noroc. Dacă nu eram sportiv de performanţă, în momentul ăsta viaţa mea s-ar fi terminat. Chiar s-au mirat când au văzut cât de rezistent sunt în condiţiile în care m-am lovit cu spatele de maşina respectivă", a declarat campionul mondial la categoria 91 de kilograme.
Sportivul are interzis la efort pentru o lună, după care va începe o lungă perioadă de recuperare, care va dura până la şase luni. "Trebuie să urmez cu precizie indicaţiile medicilor, iar recuperarea va dura până la şase luni. Dacă nu voi reveni la finala Superkombat de pe 8 decembrie, sunt sigur că la prima gală a anului viitor voi fi în ring şi în cea mai bună formă!", e promisiunea celui mai mic dintre fraţii Stoica, adăugând totodată că va renunţa la pasiunea sa: "Nu voi mai conduce niciodată motocicleta!" Aces