Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Bălan - „Pachetul majoritar de probleme a rămas" Noul Plan de Urbanism Zonal al Peninsulei, un scandal mocnit între arhitecţi (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 26 iulie 2012 ·

Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Teritorială Dobrogea a primit o ultimă variantă a Planului de Urbanism Zonal (PUZ) al Zonei Peninsulare din Constanţa, variantă pe care o consideră însă neîmbunătăţită şi asta pentru că problemele esenţiale rămân aceleaşi, susţine arhitectul Alexandru Bălan, preşedintele OAR. De la finalul lunii martie, atunci când a avut loc o dezbatere publică asupra noului Plan de Urbanism Zonal al Peninsulei, proiectul care vizează zona istorică a municipiului Constanţa părea să fi intrat într-un con de umbră. În pofida discreţiei din jurul acestui subiect, administraţia publică locală constănţeană şi arhitecţii sunt în continuare aplecaţi asupra noului PUZ. Singura problemă constă însă în divergenţele de opinie iscate pe marginea PUZ-ului între Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Dobrogea şi arhitectul care a elaborat planul. „Au fost schimbate doar lucruri neesenţiale" Potrivit declaraţiilor arhitectului Alexandru Bălan, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Dobrogea, în urmă cu aproximativ două săptămâni, OAR a primit o ultimă variantă a Planului de Urbanism Zonal al Peninsulei. Documentul se află în prezent în faza de analiză în detaliu la OAR. „Este în analiză, urmează o rundă de discuţii, dar din ce am putut constata până în prezent au fost schimbate doar lucruri neesenţiale. Pachetul majoritar de probleme a rămas, fără ca cele semnalate de noi să fi fost luate în considerare", a explicat Alexandru Bălan. Amintim că acest PUZ nu este unul prin definiţie nou, el reprezentând o reactualizare a PUZ-ului din 2003, elaborat la momentul respectiv de arhitectul Dorin Ştefan. Arhitectul care s-a ocupat de reactualizarea lui este Mirela Băncescu, de la SC Expaco SRL. Revenind la situaţia actuală, Bălan a declarat că una dintre nemulţumirile majore legate de acest PUZ se referă la fapt

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 47 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 55 minute
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 7 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°