Europa se confruntă cu un val de imigranţi aflaţi la ananghie. Politicienii care sunt pe val, ţinuţi ostatici de partidele xenofobe, adoptă un discurs antiimigraţie ca să-i câştige de partea lor pe cetăţenii cu tot felul de temeri, în timp ce străinii sunt marginalizaţi în număr din ce în ce mai mare în şcoli, oraşe şi la locurile de muncă. Totuşi, în ciuda ratei mari de şomaj înregistrate pe continent, tot mai mulţi angajatori se plâng de lipsa forţei de muncă. Lipsesc inginerii, doctorii şi asistentele, lipseşte forţa de muncă din ferme şi din sănătate. Iar Europa nu poate avea vreodată suficienţi antreprenori, ale căror idei reprezintă motorul economiei şi creează locuri de muncă.
Răspândirea scepticismului privind imigrarea nu este cu totul fără fundament. Multe comunităţi sunt polarizate, lucru care îi face pe europeni destul de neliniştiţi. Dar să aruncăm vina asupra imigranţilor este greşit şi asta nu face decât să exacerbeze problema. Toţi suntem de vină.
Neasumându-ne responsabilitatea, am permis migraţiei să devină ţapul ispăşitor pentru multe probleme care nu au nici o legătură cu asta. Nesiguranţa de durată cauzată de criza economică globală, dezbaterile despre existenţa politică a Europei şi ascensiunea ţărilor cu economii emergente s-au transformat prea des în reacţii împotriva imigranţilor. Nu numai că nu este corect, dar acest lucru ne distrage de la căutarea soluţiilor pentru problemele existente.
Ţările europene trebuie să recunoască, în cele din urmă, în mod cinstit, că, la fel ca Statele Unite, Canada şi Australia, şi ele reprezintă un pământ al imigranţilor. Procentul celor care s-au născut în străinătate şi sunt rezidenţi în mai multe ţări europene - Spania, Marea Britanie, Germania, Olanda şi Grecia - este similar cu cel din Statele Unite.
Totuşi, în ciuda acestui lucru, nu facem suficiente investiţii pentru a
