Turiştii români care se vor afla în weekend pe litoral vor avea posibilitatea de a vota în diferite spaţii amenajate special pentru ei în staţiunile de la Marea Neagră, conform reprezentanţilor Asociaţiei pentru Promovarea Turismului Litoral-Delta Dunării.
Astfel, cei care ajung în Mamaia pot alege să îşi exercite dreptul la vot în secţiile amplasate în diferite hoteluri, printre care se numără şi unele de lux cum ar fi Savoy sau Bavaria Blu, în restaurante sau chiar în parcul de distracţii Aqua Magic.
"Eu cred că este normal să se amenajeze într-o staţiune cum este Mamaia secţii de votare în hoteluri", a declarat pentru gândul Bolat Lacme, şef recepţie al Hotelului Tomis din Mamaia, adăugând că în această staţiune vin cei mai mulţi turişti.
"Secţia va fi amenajată în sala de conferinţe a hotelului. Vor veni cei care se ocupă de acest lucru sâmbătă şi îşi vor amenaja singuri spaţiul", ne-a mai explicat reprezentantul hotelului de trei stele de pe litoral care a mai menţionat că reprezetanţii Poliţiei au făcut deja verificări ale spaţiului respectiv.
Şi la hotelul Victoria din aceeaşi staţiune se desfăşoară pregătiri pentru referendumul din data de 29 iulie. "Secţia de votare va fi amenajată într-o sală aflată la intrarea hotelului", a declarat pentru gândul un reprezentant al acestei unităţi de cazare.
"Acum a venit un domn de la Poliţie pentru verificări. Momentan nu a fost amenajată sala", ne-au mai explicat cei de la hotelul Victoria menţionând că mai mult ca sigur clienţii lor vor participa la vot la secţia respectivă.
Turiştii care se vor afla în acest weekend în staţiunea Eforie vor putea vota în cinci secţii amenajate special pentru persoanele din afara localităţii, iar cei din Vama Veche sau din 2 Mai vor putea să se prezinte în diferite unităţi de învăţământ din zonă.
Secţie de votare amenajată într-un blocdin