El se deosebeste fundamental de omologul sau occidental fie numai si prin faptul ca rolul sau este mult mai important decit al jucatorilor din teren. Patronul roman are citeva trasaturi definitorii care il fac, asa cum scriam mai sus, inconfundabil. Cam care ar fi acestea?
In primul rand, cu foarte putine exceptii, nu exceleaza la capitolul pregatire scolara, intelectuala. Ba dimpotriva! Nu am pretentia ca stapanul clubului sa fie absolvent de Oxford dar macar sa fie ceva mai prieten cu cartea. Daca intri in casa unui patron in loc de „Amintiri din copilarie” si Basmele lui Petre Ispirescu, ca sa dam o bibliografie minimala, vei gasi colectia de la mic la mare a elefantilor, mileurile si pestisorul viu colorat care acum catva timp avea mare trecere la export. Ce pacat ca renumitul pestisor nu poate sta pe plasma cea mare cat peretele. Dar nu-i nimic punem niste lei la intrarea in vila… sau palat.
Patronul nostru este, cel putin in acceptiunea sa, cel mai priceput in ale fotbalului. Asta ii permite sa treaca peste antrenor in alcatuirea echipei si in chestiunile tehnico-tactice. Ma si intreb de ce mai arunca bani pe angajarea unui om pe care oricum il da afara intr-un timp relativ scurt? Apropos de antrenor. Scenariul este invariabil acelasi. La inceput cei doi isi jura iubire vesnica, iubire care se termina, totusi, foarte rapid cu scandal.
Patronul este abonatul permanent al posturilor de televiziune unde emite judecati de valoare cu orice ocazie, la victorie sau la infrangere. Subiectul predilect este cel legat de arbitraj. La acesta se adauga atacurile la adresa adversarilor dar si opinii „pertinente” despre jucatorii proprii. Mai mult decat atat. Daca nu il faci albie de porci pe patronul adversarilor insemna ca nu ai valoare. Despre acesti oameni lumea, in general, nu ar fi avut cunostinta daca nu ar fi fost mediatizati, dupa parerea me
