În cadrul proiectului "Exponatul lunii”, la Muzeul Naţional de Istorie a României se deschide, la 27 iulie, micro-expoziţia "Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare".

Despre exponat şi cel care l-a realizat ne vorbeşte dr. Ginel Lazăr, cel care a făcut cercetări şi comisarul micro-expoziţiei.

"Până la apariţia tiparului cu litere mobile, mai întâi în China şi regatele din Coreea, ulterior în Europa, în a doua parte a veacului al XV-lea, principalele mijloace de înregistrare, evidenţă şi conservare a cugetării şi erudiţiei umane au fost manuscrisele.”

Această artă avea să pătrundă şi în Ţările Române. " Cele mai vechi manuscrise de provenienţă românească, au fost scrise în limba slavonă, de redacţie românească sau alte redacţii slavone ale timpului, fiind totodată şi limba oficială a cancelariilor feudale şi a cultului creştin ortodox din Ţările Române extracarpatice (Ţara Românească şi Moldova). Bazele acestui stil au fost începute la mănăstirea Neamţ, în prima jumătate a secolului al XV-lea, de către ilustrul caligraf şi miniaturist Gavril Uric, ale cărui manuscrise devin opere de gen pentru urmaşi, pregătind astfel frumoasa înflorire pe care o vor cunoaşte manuscrisele miniate şi ferecate în perioada lui Ştefan cel Mare şi în veacul al XVI-lea.”

Vrednic urmaş "(...) Monahul Spiridon a fost unul din caligrafii iscusiţi, formaţi în şcoala mănăstirii Putna. Dascălul său de la Putna a fost însuşi arhimandritul Paisie egumenul, vestit tahigraf şi miniaturist. De la el a învăţat, atât nevoinţa cea duhovnicească, în smerenie, în trezvie (stare de priveghere) şi în plăcere de Hristos, cât şi meşteşugul copierii de cărţi. Şi era Cuviosul Spiridon foarte osârdnic la cele sufleteşti, la rugăciune şi post, la tăcere şi ascultare, iar în caligrafie era neîntrecut. Acest smerit nevoi