Curtea de Conturi a constatat că doar 50% din persoanele apte de muncă achită contribuţii de asigurare medicală.
În 2011, în Fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) au fost acumualte 3,64 miliarde de lei. Din această sumă, 54,5% au constituit mijloacele financiare transferate direct de la bugetul de stat şi doar circa 45% au fost venituri de la contribuţiile angajaţilor şi angajatorilor, se constată în raportul auditului efectuat de Curtea de Conturi privind executarea FAOAM în exerciţiul bugetar 2011.
„În procesul de planificare, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM), care administrează banii fondului, nu identifică toate sursele de venituri, iar autorităţile abilitate nu întreprind toate măsurile pentru a acumula potenţialele mijloace financiare", a declarat Iurie Ispas, auditor public.
REZERVE DE 430 DE MILIOANE DE LEI
Controlorul a precizat că în urma verificărilor s-a constat că în prezent doar 50% din angajaţi plătesc asigurarea medicală. Totodată, chiar şi din fondurile acumulate, CNAM nu reuşeşte să cheltuiască circa 10% din fonduri, iar soldurile la începutul acestui an erau de peste 430 de milioane de lei. Iurie Ispas a mai menţionat că mai multe instituţii medicale din ţară primesc bani din FAOAM, deşi nu sunt acreditate. Printre acestea se numără Centrul Mamei şi Copilului din Capitală, Spitalul raional Hânceşti, Spitalul raional Cahul etc. Petru Ciubotaru, directorul Spitalului raional Hânceşti, a declarat că instituţia a fost deja acreditată. În acelaşi timp, Spitalul din Cahul ar urma să obţină acreditarea abia în 2013. Totodată, Centrul Mamei şi Copilului ar avea nevoie de 30 de milioane de lei doar pentru reparaţia şi modernizarea secţiei de chirurgie, ca să fie acreditat, a precizat Mircea Buga, directorul general al CNAM.
Serafim Urechean s-a arătat nedumerit de faptul că nu se cheltui