Purtătorul de cuvânt al organizaţiei PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, a fost promovat în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Acest post a rămas vacant în urmă cu două luni, după ce primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, a demisionat din PD-L şi s-a înscris în PNL. Senatorul Ion Ruşeţ l-a propus pe Vâlceanu pentru această funcţie pe în cadrul şedinţei Comitetului Director al PD-L Gorj. „A fost o surpriză pentru mine pentru că nu mă aşteptam ca preşedintele Ruşeţ să mă propună în funcţia de prim-vicepreşedinte. Eu sunt mulţumit că am colegi de partid care m-au susţinut, însemnând de fapt o recunoaştere a muncii mele depusă în campanie în interesul partidului”, a precizat Dan Vâlceanu, fost secretar executiv al PD-L Gorj. În august 2009, Dan Vâlceanu şi tatăl său, Eugen Vâlceanu, fost prefect PSD, au plecat din rândul social-democraţilor, înscriindu-se în PD-L. Familia Vâlceanu patronează în prezent firme care au câştigat numeroase lucrări în minerit şi energie în Guvernul Boc, Dan Vâlceanu devenind de curând principalul finanţator al unul cotidian local.
Purtătorul de cuvânt al organizaţiei PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, a fost promovat în funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Acest post a rămas vacant în urmă cu două luni, după ce primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, a demisionat din PD-L şi s-a înscris în PNL. Senatorul Ion Ruşeţ l-a propus pe Vâlceanu pentru această funcţie pe în cadrul şedinţei Comitetului Director al PD-L Gorj. „A fost o surpriză pentru mine pentru că nu mă aşteptam ca preşedintele Ruşeţ să mă propună în funcţia de prim-vicepreşedinte. Eu sunt mulţumit că am colegi de partid care m-au susţinut, însemnând de fapt o recunoaştere a muncii mele depusă în campanie în interesul partidului”, a precizat Dan Vâlceanu, fost secretar executiv al PD-L Gorj. În august 2009, Dan Vâlceanu şi tatăl său, Eugen Vâlceanu, fost prefect PSD, au ple