Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aliodor Manolea: Băsescu nu a spus "vă iubesc" până nu ne-am folosit de teama lui că nu va mai avea privilegiile de preşedinte

Publicat in Antena 3, sâmbătă 28 iulie 2012 ·

În campania pentru referendumul din 2007, Traian Băsescu era o epavă de om, a declarat Aliodor Manolea în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate lui Victor Ciutacu la "Vorbe Grele".

Aliodor Manolea vorbeşte despre Traian Băsescu şi apropiaţii săi din timpul campaniei electorale pentru referendumul din 2007.

"Din punct de vedere psihoemoţional, Băsescu era la limita puterilor. Nu mai făcea faţă situaţiei de moment cu moment. În aceste situaţii manifestările psihosomatice sunt deosebit de puternice", a declarat Manolea pentru "Vorbe grele".

Manolea vorbeşte despre un preşedinte copleşit de evenimentele de la acea vreme şi incapabil să iubească.

"La referendum nu mai era comandantul navei, era doar un marinar. (...) Noi i-am creat acel sentiment de victimizare care i-a adus câştigul referendumului. Am pus în scenă ceea ce trebuia, din punct de vedere al percepţiei subliminale. (...) Nu am reuşit să îl facem să spună vă iubesc, te iubesc şi atunci am folosit teama lui că nu va mai avea privilegiile sale de preşedinte, că nu va mai avea PUTEREA. În momentul în care simţea că pierde absolut tot, am reuşit să îl facem să accepte faptul că există un popor şi că depinde de acest popor"

VEZI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "VORBE GRELE" DE LA ANTENA 3

Citeşte şi:

Dezvăluiri uluitoare: "Traian Băsescu este interesat doar de PUTERE", "Maria Băsescu, îngrijorată de gesturile lascive ale Elenei Udrea"

Aliodor Manolea, despre motivul pentru care Geoană s-a încurcat în timpul confruntării finale cu Băsescu

Aliodor Manolea: Colaborarea cu Băsescu s-a încheiat din cauza Elenei Udrea. I-am cerut să nu îşi lege numele de ea MAI ALES în relaţiile publice

Aliodor Manolea: Există o cale să scăpăm de această suferinţă, şi anume VOTUL

În campania pentr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum o ora
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 53 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum 15 minute
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum o ora
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 6 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la Olimpiada Central Europeane de Informatică

Ziua Constanta acum 4 ore
Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), ce s-a desfășurat la Brno, Cehia, în perioada 23-29 iunie 2024. Potrivit Ministerului Educației, compet

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°