- Legende populare culese la Roşia Montană -

Et in Arcadia ego! Şi eu am trăit - parafrazând dictonul antic - o săptămână în Roşia Montană, răscolind, în 1986, în memoria bătrânilor şi a ultimelor descendente ale familiei Faliciu, amintirile despre Iulia Hasdeu, soţia marelui savant B.P. Hasdeu, originară de acolo. Am locuit - graţie părintelui paroh Gheorghe Cri­şan - chiar în casa parohială, clădită de preotul Simion, cavaler de Balint, unul dintre căpitanii lui Avram Iancu. Am stat mult de vorbă cu minerii, despre comorile ascunse în inima muntelui, pe care se trudeau să le scoa­tă la lumină, aşa cum pomeniseră din moşi-strămoşi. Nu mi-am închipuit atunci că, doar după câţiva ani, acea minunată colectivitate, bună păstrătoare a tradiţiilor, obiceiurilor şi a unui bogat repertoriu spiritual, va fi dezmembrată şi ştearsă din sferele patrimoniului artis­tic-sufletesc naţional. Când am revenit, prin 2002-2003, spre a fotografia şi filma troiţele, am aflat o ruină de aşe­zare, vestigiile unui loc pregătit pentru moarte. Din nes­tematele folclorice înregistrate în 1986, transcriu câ­te­va texte, care fac concurenţă zăcămintelor din afun­duri, pe care, în goana după bogăţia materială, românii şi mai ales străinii întreprinzători nu le-au băgat nicio­dată în seamă.

I. Oprişan

Vâlva Băii

Căratul aurului cu corfele O fost unu, Stan Nicolae. Ş-acu mai trăieşte ficioru', îi pe la Turda. El o avut pă­­rinţi acolea, lângă dum­nea­voastră (i se adre­sează părintelui Gheor­ghe Cri­şan, pe atunci preotul pa­roh al localităţii), a lu' Iancu Gheorghe. No, i-o fost ginere la Iancu Gheor­ghe... Spunea că într-o noapte s-o dus aşa, să fure aur de la alţii, care lucrau în locuri mai bune de muncă, unde pă filon se găsa aur nativ. Şi măr­gând, s-o-ntâlnit cu ceva om necunoscut. O zâs ăla: "Da unde mergi?”. "Mă duc şi eu să câştig o coaj