Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul Dogaru în PNL

Publicat in Adevarul, vineri 27 iulie 2012 ·

Crin Antonescu a sugerat excluderea lui Andrei Chiliman din PNL, după ce primarul liberal i-a cerut explicaţii lui Daniel Chiţoiu pentru semnarea documentului cu partenerii sociali.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a comentat scrisoarea trimisă de către primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, conducerii PNL, privind acordul semnat cu partenerii sociali, el exprimându-şi speranţa că acesta va fi dat afară din PNL.

Antonescu a spus că Andrei Chiliman se putea lămuri asupra documentului, dacă s-ar fi aflat într-o „tabără politică", înainte de a trimite scrisoarea deschisă către preşedintele interimar al PNL.

„Domnul Andrei Chiliman nu a fost foarte corect, a făcut un gest pe care nu mă mai apuc eu să îl calific, dar sper ca actuala conducere şi forurile statutare să îl trimită pe domnul Chiliman acolo unde s-a arătat a fi cu această diversiune, adică în afara PNL", a spus Crin Antonescu.

El a menţionat că ne aflăm într-o campanie şi că Andrei Chiliman, prin gestul său, a riscat să afecteze munca a zeci de mii de colegi care au fost angajaţi într-o campanie.

„În tot cazul, îl pot asigura pe domnul Andrei Chiliman că nici DNA şi nici altă instituţie nu va fi desfiinţată şi îmi doresc din tot sufletul ca domnul Chiliman să fie mulţumit de funcţionarea DNA, pentru că poate odată şi-odată, DNA îi va lua pe toţi pe care trebuie să îi ia la întrebări", a comentat preşedintele interimar.

PNL nu ia măsuri

Deocamdată, însă, liberalii susţin că nu vor lua măsuri împotriva lui Andrei Chiliman. Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a declarat, ieri, că nu se va lua nicio altă măsură organizatorică împotriva acestuia, întrucât, prin atitudinea sa, a optat unde doreşte să fie.

Întrebat dacă se aşteaptă ca primarul Sectorului 1 să demisioneze din PNL, Nicolăescu a spus: „Cine are onoare procedează aşa cum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 32 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°