30 iulie, ora 14.30 dimineaţa, Palatul Cotroceni.
Sună lung telefonul scurt.
Sepepistul de serviciu îndrăzneşte, într-un târziu, să-l trezească pe preşedinte:
- Doamna Angela insistă să vorbească cu dumneavoastră! Cred că vrea să vă felicite pentru înfrângerea lui Băsescu. Cancelara e deosebită, zice tot timpul “pupici”… Sau “puci…”? Treziţi-vă, domnule Antonescu, aţi rămas singurul preşedinte!
Intră val-vârtej premierul Ponta:
- Tiranul a fugit!
Apare timid, la fereastră, Elena Udrea:
- Puteţi să-mi spuneţi încotro a luat-o?
Preşedintele deschide ochii, vădit enervat de hărmălaia din jur:
- De ce m-aţi trezit cu noaptea-n cap? Pentru ce atâta grabă?
Îi răspunde Ponta, agitat:
- Băsescu a pierdut referendumul! Au votat 24 de milioane de români împotriva lui! Victorie!
- Parcă eraţi vreo 22 de milioane şi nu toţi cu drept de vot…
- Nici noi nu mai ştim câţi suntem! Victorie!
Sepepistul:
- Domnule preşedinte, vă caută liderii Asociaţiei Nonprofit a Puşcăriabililor. Îi primiţi? Vor să facă o poză cu dumneavoastră.
Levantul e tot sub pat şi tot cu un semn de carte la pagina 3.
- Domnule preşedinte, e unul pe telefonul scurt, care face glume proaste. Zice că e barosu…
Intră Victor Ciorbea cu o servietă doldora; dintre documentele cu antetul PNŢCD, se iţeşte capul mare al lui Aurelian Pavelescu. Se ceartă încontinuu.
- Domnule preşedinte, a sunat doamna Hillary Clinton. Îl căuta pe domnul Cristoiu, voia un autograf.
Năvăleşte Relu Fenechiu:
- Un grup de turişti electorali au rămas blocaţi pe vârful Omu!
- Trimiteţi Salvavotul!
În încăpere e din ce în ce mai cald. Preşedintele s-a trezit de-a binelea.
- Domnule preşedinte, a sunat François Gérard Georges Nicolas Hollande. L-am sfătuit să-i scrie premierului pe facebook, că o