Ion Cristoiu i-a spus "Lovitură de stat". Mie mi s-a părut mai potrivit termenul neaoş de "Mineriadă". Pentru că amintea de zvârcolirile democraţiei din anii ’90. Când toată activimea de partid şi securimea s-au aşezat cu târtiţele late peste averea ţării şi s-au căznit din răsputeri să blocheze fuga noastră spre Vest. Spre lumea civilizată. Tentativa noastră de a evada din cloaca de influenţă a Moscovei.
Acum 22 de ani, puterea nou instalată, printr-o diversiune care a făcut o mie de morţi, a încercat să impună un regim similar celui pe care Moscova, sub Gorbaciov, îl experimenta deja de ani buni. Şi pe care reuşise să-l exporte, prin "revoluţii de catifea", în tot lagărul socialist. Era vorba de perestroika şi glasnosti.
Doar că revolta străzii, aţâţată de baia de sânge provocată de grupul Iliescu pentru a se legitima, s-a radicalizat. A luat rapid o turnură tăios anticomunistă şi pro-occidentală. Disperată, noua putere a recurs la toate abuzurile, diversiunile şi brutalităţile imaginabile: inclusiv celebrele mineriade.
Dar, în ciuda controlului politic grosolan, a păstrat aparenţa funcţionării instituţiilor democratice. Iar în faţa protestelor Occidentului, regimul Iliescu a jucat un balet abil, pentru a nu distruge punţile spre Vest. Dimpotrivă, a mimat colaborarea şi bunele intenţii.
În iulie 2012, situaţia este incomparabil mai gravă. Puterea de acum nici măcar nu se mai chinuie să păstreze aparenţele. Prin documentul semnat cu neo-minerii lui Dogaru, regimul USL se angajează de-a dreptul să desfiinţeze instituţii fundamentale ale statului: Curtea Constituţională, DNA, ANI, CNSAS... Instituţii care le jenează bunul plac al guvernării.
O judecătoare de la Curtea Constituţională este ameninţată cu moartea de un deţinut, condamnat pentru omor deosebit de grav, la instigarea a doi poliţişti. Obiceiul de a folosi deţinuţi d
