Dacă ar exista o strategie cât de cât coerentă în acest sens, Suceava ar putea profita de promovarea Rapidului în eşalonul secund pentru a demara lucrările de consolidare a stadionului Areni, care se prezintă la această oră în condiţii jalnice.
Mai exact, Federaţia Română de Fotbal a reuşit să obţină în acest an de la UEFA 3 milioane de euro pentru modernizarea stadioanelor echipelor care activează în Liga a II-a.
Condiţia de bază este ca, pe lângă cei 140.000 de euro care vor fi oferiţi de UEFA, şi primăria sau clubul respectiv să contribuie cu o sumă egală. Spre exemplu, vecinii de la FC Botoşani au depus deja documentaţia, iar începând cu 1 august vor începe efectiv lucrările de consolidare a Stadionului Municipal. „Noi am depus un proiect pentru reabilitarea peluzei Nord, iar dacă vor mai fi bani, vom încerca să obţinem încă o finanţare, pentru modernizarea vestiarelor”, a declarat preşedintele grupării botoşănene, Cornel Sfaiţer.
Dacă ar exista o strategie cât de cât coerentă în acest sens, Suceava ar putea profita de promovarea Rapidului în eşalonul secund pentru a demara lucrările de consolidare a stadionului Areni, care se prezintă la această oră în condiţii jalnice.
Mai exact, Federaţia Română de Fotbal a reuşit să obţină în acest an de la UEFA 3 milioane de euro pentru modernizarea stadioanelor echipelor care activează în Liga a II-a.
Condiţia de bază este ca, pe lângă cei 140.000 de euro care vor fi oferiţi de UEFA, şi primăria sau clubul respectiv să contribuie cu o sumă egală. Spre exemplu, vecinii de la FC Botoşani au depus deja documentaţia, iar începând cu 1 august vor începe efectiv lucrările de consolidare a Stadionului Municipal. „Noi am depus un proiect pentru reabilitarea peluzei Nord, iar dacă vor mai fi bani, vom încerca să obţinem încă o finanţare, pentru modernizarea vestiarelor”, a declarat preşedintele grupării