Volumul memorialistic al lui Ion Ianoşi reconstituie imaginea unui secol zbuciumat, dar şi traseul unui destin cultural mai puţin obişnuit. Titlul trimite, pe lîngă filiaţiunea entuziastă faţă de comunism a tinereţii, la apartenenţa multiplă a autorului (evreu maghiar, vorbitor şi de germană şi rusă, dar care s-a afirmat scriind în limba română) şi la sinuozităţile politicii secolului trecut. Într-o mare de jurnale în care memoria nu-şi slujeşte neapărat propriul ideal, un exerciţiu de onestitate precum cel de faţă, completat de bogate amănunte istorice, clarifică o parte din necunoscutele unei epoci greu încercate. Continuăm publicarea unor fragmente din "Internaţionala mea".
Centrul evenimentelor din regiune l-a constituit însă Ungaria. Ele au debutat cu Plenara CC a Partidului Muncitoresc Ungar (18-21 iulie), care l-a înlăturat din fruntea sa, pentru atitudini sectare şi dogmatice, pe Rákosi Mátyás, înlocuindu-l cu Gerő Ernő. Abandonarea stalinistului pur şi dur, în favoarea altui promoscovit, a girat-o trimisul PCUS, mâna dreaptă a lui Hruşciov, Anastas Mikoian.
Un rol important în precipitarea acţiunilor l-a jucat, de-a lungul anului, Petőfi Kör, înfiinţat încă din martie 1955, sub conducerea lui Tánczos Gábor (apropiat de Nagy Imre), dar devenit activ după Congresul XX. "Cercul Petőfi" a început curând seria manifestărilor sale publice (17 martie 1956), care vor însuma, în cursul primăverii şi verii, 12 reuniuni centrate pe dispute. A stârnit vâlvă pe larg comentata în presă acţiune organizată la Casa Ofiţerilor (Cazinoul militar) din Váci Utca (Strada Váci), care a supus discuţiei înnoirea marxismului (27 iunie). Trei zile mai târziu - o zi după greva din Poznan - partidul, condus încă de Rákosi, a înfierat Cercul şi practic l-a interzis. Cercul îşi va relua activitatea în octombrie, categoric de partea lui Nagy Imre.
Aici se impune
