Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amurg

Publicat in Viata Medicala, vineri 27 iulie 2012 ·

Dintre toate momentele unei zile, amurgul este, poate, cel mai încărcat de semnificaţii. Dna dr. Raluca Bulea împărtăşeşte cu noi diferitele chipuri ale metamorfozei zilei în noapte, la rubrica Albumul cu clipe.

Din cele douăzeci şi patru de ceasuri ale unei zile, este unul a cărui esenţă împleteşte linişte, farmec, mister, magie şi atâtea altele. Este acel moment în care soarele deja a dispărut şi lumina stă şi ea să se stingă, iar noaptea e pe cale să se strecoare din nou printre noi, însă o face lent, uşor, ca pentru a nu ne speria dintr-o dată cu tenebrele sale. În ceasul amur­gului, căci despre el este vorba, totul în jur se vede în nuanţe de violet şi albastru şi am putea chiar să îl numim ora albastră. Atunci, agitaţia zilei se domoleşte, graba nu mai este necesară şi putem şi noi să ne luăm răgazul de a privi în jur, bucurându-ne de felul în care lumin Publicitate a colorată şi plină de umbre transformă întregul peisaj, dându-i o frumuseţe mai subtilă, diafană, imposibil de găsit în alte ceasuri ale zilei. Şi pentru că suntem în miez de vară, amurgul mai are un atu: la vremea sa, arşiţa se domoleşte, lăsând loc pentru răcoarea pe care noaptea o aduce cu sine şi care ne revigorează. Ora albastră este pentru mine cea mai frumoasă parte din zi, în special din punct de vedere artistic. Oriunde m-aş afla, în oraş sau în mijlocul naturii, la şes sau la munte, lângă albia unui râu sau pe malul mării, la noi sau aiurea în lume, mă opresc să o savurez, indiferent dacă e vorba de câteva minute sau câteva zeci. Mi-e drag să văd cum se naşte noaptea (nu mi-o imaginez niciodată ca pe momentul în care ziua moare) şi mă bucur să fiu martoră la această trans­formare ce se petrece lângă noi în fiecare seară, deşi poate fi atât de diferită de la o zi la alta şi de la un loc la altul. Şi dacă se întâmplă să am şi aparatul de fotografiat la îndemână, pot m

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum 6 ore
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°