După ani de tăcere, în doar câteva secunde, Sanford Weill, cel mai mare întemeietor de imperii bancare contemporan, şi-a tăgăduit munca de o viaţă cerând dezmembrarea coloşilor financiari americani.
"Sugerez ca aceştia să fie dezmembraţi astfel încât cei care plătesc taxe şi deponenţii să nu fie expuşi riscului. S-au făcut greşeli", a afirmat Weill într-un interviu acordat CNBC. El a clădit colosul Citigroup prin multiple achiziţii, inclusiv megafacerea din 1998 care a determinat Congresul să renunţe la o interdicţie de şase decenii ca băncile comerciale să nu desfăşoare operaţiuni de investment banking şi invers.
Pentru industria financiară, interviul a fost ca şi cum Napoleon ar fi cerut sfârşitul ocupaţiei militare sau Fidel Castro ar anunţa că doreşte revenirea capitalismului, scriu The Wall Street Journal şi Le Figaro.
"Lumea s-a schimbat. Lucrurile nu mai sunt aşa cum erau cu zece ani în urmă. Lucrurile bune sunt acum simple", a spus bancherul care, în 1998, în timpul preşedintelui Bill Clinton, a fost arhitectul fuziunii grupului Travelers, proprietarul prestigioasei bănci de investiţii Salomon Smith Barney, cu cea mai mare bancă de investiţii a acelor timpuri, Citibank. Operaţiunea s-a putut face după ce autorităţile au abrogat actul "Glass Steagall", în vigoare din 1933. În 2008 şi 2009 "unchiul Sam" a cheltuit 45 miliarde dolari pentru a salva Citigroup de la catastrofă.
Weill i-a cedat în 2003 poziţia de CEO lui Charles Prince şi s-a retras din funcţia de preşedinte al Citigroup în 2009.
Acum, în vârstă de 79 de ani, bancherul îngroaşă rândurile celor care militează pentru separarea activităţilor bancare de investiţii de cele de economisire. Weill şi-a apărat cu ocazia interviului rolul avut în crearea coloşilor financiari.
"Cred că modelul vechi era potrivit acelor vremuri. Cred că lumea s-a schimbat odată cu prăbu