La începutul acestei luni, a fost făcut public, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Cele 14 titluri ale documentului ocupă nu mai puţin de 300 de pagini, iar modificările faţă de legislaţia în vigoare în prezent, dar şi faţă de proiectele propuse anterior, nu privesc doar câteva mici aspecte, pe alocuri, ci vizează noi principii de organizare a sistemului. Ne-am propus să trecem în revistă, într-o serie de articole, principalele schimbări propuse de proiectul asumat nemijlocit de actualul ministru al sănătăţii, dr. Vasile Cepoi (spre deosebire de proiectul precedent, lansat de ministrul sănătăţii de atunci, conf. dr. Ritli Ladislau, dar conceput de comisia prezidenţială condusă de prof. dr. Cristian Vlădescu). Trebuie spus că noua propunere legislativă livrează „la pachet“ modificări structurale, sistemice, cu efecte greu de anticipat în absenţa unor studii-pilot (mai ales din experienţa de până acum a implementării „din mers“ a diverselor reforme din sănătate – şi nu au fost puţine...), dar şi nuanţe subtile, ce riscă să fie trecute cu vederea. Mai ales în actualul context politic. Dezbaterea publică a „proiectului Cepoi“ ar urma să dureze, conform oficialilor, până la începutul lui septembrie. Vacanţele, canicula şi bruiajul politic nu vor favoriza, desigur, găsirea soluţiilor optime pentru ieşirea din impasul în care sistemul românesc de sănătate pare să se fi afundat continuu în perioada postdecembristă. Ce, cum şi când va fi însă – vom vedea.

Sănătatea publică

Din cuprinsul primului titlu propus, reţinem întâi că sănătatea publică reprezintă un obiectiv de interes social şi de securitate naţională (art. 2) – o formulare ambiguă, care evită să implice interesul naţional şi nu face din sănătatea publică o prioritate. Ministerul Sănătăţii est