Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tir cu arcul: "Orbul" Dong-Hyun Im a doborât recordul mondial în calificări

Publicat in Antena 3, vineri 27 iulie 2012 ·

Zeci de spectatori au fost dezamăgiţi să afle că nu pot urmări live proba de tir cu arcul, care a început pe Lord's Cricket Ground la 11.00 ora României. Organizatorii le-au explicat însă că, aşa cum este tradiţional, această probă se desfăşoară în spatele uşilor închise.

64 de atleţi s-au aliniat la startul probei masculine de clasare. Ei au tras 72 de săgeţi de la distanţa de 70 de metri, urmând ca punctajul final să stabilească capii de serie. Runda de calificare este folosită şi pentru a determina capii de serie în proba masculină pe echipe, în baza punctajelor realizate de membrii fiecărei echipe.

Im Dong-hyun, un sportiv de 26 de ani din Coreea de Sud, a fost cel care a obţinut cel mai bun punctaj în calificări şi va întâlni în prima rundă eliminatorie sportivul clasat pe locul 64, adică pe Emanuele Giudi din San Marino (589 de puncte).

Cu cele 699 de puncte, Im a stabilit un nou record mondial, precedentul, 696, aparţinându-i tot lui din 2 mai 2012. El a doborât astfel şi recordul olimpic, care data din 28 iulie 1996, când italianul Michele Frangilli reuşea 684 de puncte.

Im Dong-hyun este oficial orb. El suferă de miopie severă, vederea lui este de aproximativ zece ori mai proastă decât a unei persoane obişnuite. În acte este declarat orb. Vede doar umbre şi culori, iar ţinta din capătul poligonului nu este pentru el decât o ceaţă colorată. Chiar şi aşa, nu foloseşte ochelari pentru corecţie.

Citeşte aici întreaga poveste a lui Im Dong-hyun.

Pe locurile 2 şi 3 s-au clasat alţi doi sportivi din Coreea de Sud, Bumbin Kim şi Jin Hyek Oh, astfel că în proba pe echipe este destul de evident care este marea favorită. Mai mult Coreea de Sud a doborât recordul mondial în proba pe echipe cu 2087 de puncte (faţă de 2069 reuşite în Turcia, pe 2 mai 2012, tot de Coreea de Sud). Recordul olimpic din 1996

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 29 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 41 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 53 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°