Admir în Alexandru Gheorghiţă şi Aurel Contraş doi creatori ai generaţiei mature locuiţi încă de buna-cuviinţă a ruralului profund, dintr-o vatră de sat, la margine de păduri. Dacă dobrogenul Boris Caragea a fost profesorul băcăuanului Gheorghiţă la Bucureşti, bănăţeanul Ladea l-a format pe Contraş la Cluj. Acestor mari diagonale de impregnare rurală, le simt un punct de echilibru formal datorat stilisticii lemnului. Fibra creşterii în coroană, ca plinătate, ca miez al temeinicului, e subliminală la cei doi creatori care păşesc cu atelierele active peste mileniul trei. Mai ales în deceniile de senectute, memoria profundă a ruralului antebelic irumpe în atelierul celor doi, Gheorghiţă şi Contraş.

În primele decenii de creaţie, sculptorului Gheorghiţă (1931-2011) chiar i s-au atribuit stilistic metafore ale pădurii gotice, prin amploarea "dendrologică" a arcuirilor sale în piatră sau lemn. Apoi, prin modelarea şi şlefuirea pe selă a ghipsurilor, Gheorghiţă, septuagenar, dă mai multă atenţie articulărilor corpului uman, chiar costumaţiei aferente. Apar torsul-maternitate, curbele fructiforme, perforările şi ovoidele. Născocitor de forme cu tâlc, de la dihănii la ritualuri de fertilitate şi citate muzeale, sculptorul se defineşte în seria mare a ultimelor lucrări printr-o sintaxă a adiţiei simetrice pe verticală şi o preferinţă pentru planuri concave. Gheorghiţă "căuceşte" formele, le dă un mister potenţial de fructă care se dezghioacă.

Atelierul de senectute i-a devenit, iată, un neastâmpărat teatru plastic. Distribuţia de personaje provine din poetica cuplului şi din legendele lumii, iar recuzita din "fântâneaua" memoriei personale (toponim al satului natal băcăuan), cea cu forme ale arhaicului rural. De dimensiuni cordiale, dar apt proporţionate pentru ridicări mari de scară, actorii-sculpturi sunt arătări bine finisate, preponderent în lemn, cu poleiri