Daniel Săuca,

Clopotele raiului,

Cuvânt înainte de Al. Cistelecan,

postfaţă de Viorel Mureşan,

desene de Mircea Mocanu, Cluj-Napoca,

Editura Eikon, 2012, 126 pag.

Fiind el conducător de revistă („Caiete silvane”) şi de Centru de Cultură şi Artă (Sălaj), Daniel Săuca adoptă, şi în cărţile sale, comportamentul de regizor şi strateg cerut de câmpurile de manevră cu pricina.

Al. Cistelecan are dreptate să-l considere „poet fără spor” şi obsedat până la disoluţie de perfecţionări şi remanieri, dar este aici, dacă schimbăm uşor unghiul de vedere, şi un proiect in progress pe care l-aş numi poemul ca nelinişte sau cartea ca încercare. Absolvent de Filosofie, jurnalist, om al datoriei ascultând de reguli ale unei discipline liber consimţite, este preocupat, cum singur o mărturiseşte, „să nu piardă timpul”. În traducere liberă, asta ar însemna oroare de „încremenirile în proiect”, neastâmpăr în căutare de soluţii inedite, nestare constructivă. Dilema alegerilor existenţiale succesive care aruncă în beznă toate celelalte căi posibile îl conduce înspre o căutare nesigură, în aparenţă, dar transformată în manieră personală de lucru cu verbele. Drumul scriptural poate fi oricând refăcut, poemul şi cartea îngăduie reveniri, restructurări, modificări de perspectivă şi de coloană sonoră, şlefuiri şi intarsii. Nimic nu e definitiv. Scrisul nu mai e ţinut „să rămână”, poate exersa şi el zboruri libere. Al. Cistelecan vorbeşte pe bună dreptate despre „răsturnarea absolută de la text la context”, dar şi despre feţele contradictorii (preţios şi barbar, delicat şi expresionist, grav şi glumeţ) cu care Daniel Săuca jonglează calm, vag morocănos („Oricum, sunt prea serios / În oraşul în care nici măcar/ Moartea nu-i moarte / În oraşul în care nu te-am cunoscut niciodată / În oraşul în care nu vei ajunge niciodată / În oraşul în care nici