Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, că Traian Băsescu, pe care l-a numit "epavă politică", va comanda după referendumul de demitere epava ruginită de la Costineşti, numită "Evanghelia".
"La Costineşti este o epavă care se numeşte «Evanghelia». E o epavă ruginită. După 29 iulie, Traian Băsescu va fi comandant la această epavă, pentru că o epavă politică nu poate conduce decât o epavă ruginită", a spus Fenechiu.
El a spus că în această campanie electorală se confruntă Traian Băsescu cu românii şi l-a acuzat pe preşedintele suspendat de faptul că a folosit mijloace "josnice" pentru a-şi păstra scaunul, cum ar fi utilizarea simbolurilor statale sau cele ale olimpismului.
"Ziua de 29 iulie e ziua unui nou început. Noi privim ziua de 29 ca o nouă şansă a României", a spus Fenechiu.
El a spus că războiul cu Traian Băsescu se va încheia doar duminică noaptea, prin voinţa românilor, iar de a doua zi va începe reconstrucţia României pe fundamente reale.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, în urmă cu o săptămână, la Cotroceni, că Traian Băsescu este "o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect şi comportament", iar miza referendumului este ca "întreaga Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă".
Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, că Traian Băsescu, pe care l-a numit "epavă politică", va comanda după referendumul de demitere epava ruginită de la Costineşti, numită "Evanghelia".
"La Costineşti este o epavă care se numeşte «Evanghelia». E o epavă ruginită. După 29 iulie, Traian Băsescu va fi comandant la această epavă, pentru că o epavă politică nu poate conduce decât o epavă ruginită", a spus Fenechiu.
El a spus că în această campanie electorală se confruntă Traian Băsescu cu românii şi l-a acuzat pe preşedintele suspendat de faptul că a folosit mij