SINGURĂTATE
Sunt singur ca un perete.
Când plouă sunt mai palid ca de obicei.
Mi-i amintesc pe toţi cei ce s-au sprijinit de mine prin vremi.
Pe-atunci părea că ne sprijinim reciproc.
Tempi passati. Copaci uscaţi. Geamuri împâclite.
În cuier câteva pălării care nu mai ştiu ale cui sunt.
Poate ne spune simulatorul din centrul
de sănătate deschis în colţul străzii. Clădire nouă,
simulator Siemens, filtre în culorile curcubeului.
Durerile să-şi aleagă culoarea preferată.
Simulările pot fi plătite şi în rate.
Program non-stop.
Fluturaşi prin tot cartierul.
Zi şi noapte mă-ntreb ce ar putea să-i spună
simulatorul
singurătăţii mele?
MOARTEA MEA
Va trece neobservată.
La urma urmei există străzi cu arbori
şi străzi fără arbori.
Puţini ştiu
câţi arbori au în faţa casei. Nu poţi obliga
un om să se spele pe faţă, să citească versuri,
să nu înţepe fluturele cu un ac.
Bunicul meu avea
în pod o ladă plină cu pietre. Fiecare piatră :
un om care-l deziluzionase. Cât a trăit
a tot adăugat pietre.
Când a murit ne-a lăsat
cinci frunze de stejar să i le punem în coşciug.
Au fost prietenii mei de nădejde, a spus.
Bunicul meu nu citea versuri.
Dar a murit ca un poet.
SINUCIGAŞUL
Îi place să fie singur.
Dar nu părăsit. Iubeşte oamenii de la depărtare –
ca pe fluturi.
Iubeşte străzile, ploaia, trecătorii singuratici.
Ar da oricât pe-un trecător singuratic
la purtător.
A dat de capăt unei vestite problemă de algebră
nerezolvate de sute de ani.
Se teme să nu i se fure descoperirea.
N-are telefon
ca să nu fie ascultat, controlat. @N_P
