O interesantă coincidenţă a făcut ca suspendarea dlui Băsescu, vineri, 6 iulie, de către Parlament să intervină chiar în ajunul unui nesperat (dacă i-am fi ascultat pe unii falşi profeţi prevestitori de urgii; sincer: eu, personal, nu i-am crezut, ci, dimpotrivă, tot timpul am sperat!) de îmbucurător eveniment: primele alegeri libere din Libia, după eroica răsturnare, în august 2011, a tiraniei, alegeri-model, soldate cu victoria forţelor democratice şi prooccidentale şi cu laminarea (pentru a nu spune umilirea!) grupărilor islamiste, în netă contratendinţă cu tot ceea ce s-a petrecut în ţări limitrofe, în care formaţiuni făţiş islamiste, precum Frăţia musulmană, în Egipt, sau partidul Enahda, în Tunisia, au ajuns – desigur, democratic – la putere (întrebarea este dacă şi ce va mai rămîne din democraţia proaspăt cucerită, şi scump plătită, şi-n aceste două ţări, ce va supravieţui din respectul minorităţilor, al „celorlalţi“ – de orice natură, politică, religioasă etc. – după victoria unor astfel de forţe; numai viitorul ne va putea răspunde: pentru moment, însă, şi pînă la nedorita probă contrarie, avem datoria de a saluta şi aceste victorii ale democraţiei – v. vizita secretarului de Stat al SUA, doamna Hillary Clinton, la Cairo).

Libia, lecţie exemplară de civism În Libia a fost un rezultat-surpriză, o lecţie exemplară de civism, exact la antipozii pronosticurilor acelor numeroşi comentatori dubioşi, gata să-şi sfîşie veşmintele numai pentru a ne convinge, cu cinism, cît de mult „rău“ urma să aducă, „de fapt“, înlăturarea regimului criminal Ghaddafi şi ce „interese“ au stat la originea intervenţiei umanitare a NATO (petrolul, evident... nu le trecea prin cap acestor domni că lucrurile stăteau exact pe dos: aliaţii îşi aveau asigurat petrolul tocmai de la Ghaddafi, şi exact teama de a-l pierde a întîrziat grav acţiunea militară, pînă-n „buza buzei“ catas