Horia Alexandrescu a văzut pe viu cum Nadia şi Patzaichin cîştigau aurul olimpic. S-a lăsat sedus de graţia fetiţei din Oneşti şi a presimţit victoria campionului de la Mila 23. După aceea s-a pus pe scris. Au ieşit cărţile despre Jocurile de la Moscova şi Los Angeles.
Ştim cum arată astăzi Jocurile Olimpice. O întrecere sportivă globală într-o lume globalizată. Grandoare, dacă nu cumva gigantism, fast, impresionante desfăşurări de forţe. Propagandă, idealuri pierrecoubertiene amestecate cu mirosuri fastfood, interese strategice, recorduri care aşteaptă să fie bătute. Eroi şi erori. Lupta cu dopingul, lupta împotriva luptei cu dopingul. Ştim cum arată astăzi Jocurile. Dar ieri şi alaltăieri cum erau?
Două dintre cărţile lui Horia Alexandrescu - “Olimpiada ‘80. Jurnal de reporter” şi “Olimpiada californiană” ne pot oferi cîteva răspunsuri despre Olimpiadele de altădată. Acreditat la Moscova şi la Los Angeles, Horia Alexandrescu a trăit pe viu cele două ediţii boicotate ale Jocurilor Olimpice. Mai întîi de blocul vestic, apoi de cel răsăritean. Minus România
- Ce însemna Olimpiada pentru un jurnalist român în urmă cu aproape 30 de ani, domnule Alexandrescu?
- O experienţă unică. Eram năucit pentru că veneam din altă lume. În cel mai fericit caz, plecam de acasă cu cîte o maşină de scris portabilă în bagaj. Eu aveam un Consul. Transmiteam articolele la telefon, iar cineva din redacţie le prelua. Copiau de mînă, săracii!
- Şi acolo ce vă aştepta?
- Păi, la Los Angeles, în ‘84, am văzut primele computere din viaţa mea. Străbunicele PC-urilor de astăzi erau deja în dotarea ziariştilor, îţi dai seama! Iar nouă ni se păreau şi telexurile o minune a tehnicii.
Caiet studenţesc versus Google
- Cu documentarea cum vă descurcaţi? N-aveaţi baze de date ca azi, site-uri specializate. N-aveaţi Google…
- Ei, da, cu documenta
