Cînd nu e simplă declamaţie melodioasă, cuvîntul e mă- rime vectorială, adică săgeată arătînd direcţii şi punctînd răscruci. Cînd însă e doar sunet armonios curgînd în cadenţă plăcută, cuvîntul devine o nesuferită omilie care sfîrşeşte prin a dezgusta: mărime scalară, adică banal număr definind o masă lexicală sau un picior metric.

Kierkegaard e din categoria scriitorilor cu virtuţi vectoriale, aruncînd săgeţi şi indicînd noduri de încrucişare a sensurilor, atîta doar că strălucirea asociaţiilor sale trebuie s-o cauţi în masa diluată a unei interminabile peroraţii. De aceea, Kierkegaard e sclipitor pe porţiuni mici şi fastidios la scara mare, farmecul înecîndu-i-se sub pletora cuvintelor ce par să se acumuleze la nesfîrşit.

Norocul lui Kierkegaard în limba română se numeşte Ana-Stanca Tabarasi. După ritmul cu care reuşeşte să-l redea de-a dreptul din daneză, Ana-Stanca Tabarasi se dovedeşte a fi traductorul său de predilecţie, dovadă volumele publicate pînă acum la Humanitas – Opere 1: Din hîrtiile unuia încă viu. Despre conceptul de ironie cu permanentă referire la Socrate (2006), Opere 2 (vol I: Un fragment de viaţă editat de Victor Eremita, cuprinzînd hîrtiile lui A (2008) şi vol II: Un fragment de viaţă editat de Victor Eremita, cuprinzînd hîrtiile lui B către A (2009). Mai mult temeinicia aparatului critic care însoţeşte fiecare volum – note lămuritoare şi introduceri exegetice – o preschimbă pe Ana-Stanca Tabarasi într-o figură tenace a supliciului pe altarul danezului, căci munca aceasta atît de grea şi avînd parte de o răsplată atît de ingrată, dacă mă gîndesc numai la disproporţia dintre efortul depus şi luarii primiţi, munca aceasta de traducere îmbracă uneori forme de tortură ascunsă, la care bucuria performanţei e sufocată de lipsa unui ecou în exterior. Numai că Ana-Stanca Tabarasi ştie să concureze de una singură pe o pistă pe care vrea