Recent publicată la Editura Viaţa Medicală Românească, cartea dlui dr. Sebastian Nicolau, Spovedanie la capătul vieţii..., este reprezentativă pentru experienţele tuturor celor care şi-au părăsit ţara în căutarea – eşuată – a unei vieţi mai bune. Resorturile acestor eşecuri sunt explicate de dl dr. Traian Ionescu, la Cartea confraţilor.

Cartea colegului Sebastian Nicolau, intitulată SPOVEDANIE LA CAPĂTUL VIEŢII…, deşi prezintă povestea unei vieţi singulare, este reprezentativă şi aproape o sinteză a vieţilor multora dintre cei care au părăsit ţara în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, sau pur şi simplu pentru a-şi construi o altă viaţă. Din păcate, această viaţă povestită este un „eşec“, un insucces care, odată cu înaintarea în vârstă, este însoţit de boală fizică şi, mai ales, de singurătate. Este adevărat că nu toţi suntem la fel şi nu toţi care au fost în închisoare, inclusiv în cea colectivă, îşi găsesc „fericirea“ în sinele lor sau puterea de a lupta cu răul din jurul lor, încercând să îl îndrepte. Astfel, mulţi preferă să plece către „libertatea“ care pe ceilalţi oameni ce trăiesc „dincolo“ i-ar fi schimbat, în sensul cel mai bun a ceea ce înseamnă firea umană, sperând să găsească alt tip de oameni. Povestea doctorului Nicolau este sinteza multora, arată cât de înşelătoare sunt ideile semănate cu generozitate de cei care într-adevăr au reuşit, şi simplist compar cu ceea ce constatăm la uşa tuturor cabinetelor medicale sau din discuţiile între bolnavii cărora le-a reuşit un tratament şi îl recomandă călduros şi altora, chiar dacă în majoritatea cazurilor nu se potriveşte. În cele ce urmează, îmi permit un comentariu (în fond acesta este rostul unei cărţi) pentru a încerca să răspund la aceste nepotriviri tocmai (poate părea de necrezut) prin faptul că şi cei ce pleacă şi cei ce îi primesc se aseamănă întru totul. Î