Te priveşte cu ochi mari, albaştri, curioasă, de parcă corpul ei mic, plăpând nu ar fi chinuit de nici o boală. Îţi spune fără teamă că este bolnavă şi că trebuie să stea în spital, ca pe un lucru firesc, după care îşi reia jocul în patul vegheat de iconiţe şi medicamente, de păpuşele şi cărţi de rugăciune. O cheamă Diana şi de când se ştie a trăit prin spitale. S-a născut prin cezariană. Puternica hemoragie internă a mamei, lipsa medicilor de la căpătâiul ei, lăsată să zacă zeci de ore fără ca cineva să-i dea atenţie au făcut ca femeia să fie la un pas de a-şi pierde viaţa. Abia o fracţiune de secundă ce a reuşit să-şi vadă copilul, că imediat i-a fost luat de lângă ea. I s-a spus că cea mică este sănătoasă, numai că are pe faţă un nerv pigmentar foarte mare. Pentru mamă însă, copila ei era cea mai frumoasă. "Poate nu vă vine să credeţi, dar eu ştiam încă de când o aveam în burtă ce ceva este în neregulă cu fetiţa mea. Chiar şi la ultima ecografie 3D, când medicul a văzut acea pată, am ştiut că îmi ascunde ceva. S-a schimbat la faţă, a mai chemat alţi medici, dar nu mi-a spus. Pentru mine însă, acea pată nu conta. Tot ce îmi doream era să fie sănătoasă", povesteşte femeia. Nu a putut să-şi alăpteze copila. Medicii au hotărât, nici acum părinţii nu ştiu de ce, să i se introducă copilei un furtunaş în stomac pe unde să i se toarne direct laptele. N-a trecut mult şi Diana a început să aibă stări febrile, diaree. Neobişnuită să sugă, refuza biberonul. După două săptămâni de suferinţă, mama îşi pierduse lactaţia. A încercat tot ce i-a stat în putinţă pentru a o hrăni. Micuţa plângea de foame şi continua să refuze hrana. Temperatura nu-i scădea deloc, şi numai pe drumul de la Tulcea, oraşul natal, la Bucureşti, copila a făcut 16 scaune în jet, slăbind un kilogram şi jumătate. Ajunşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", au început tratamentele în orb. Medicii jonglau care m