„Pentru gloria poporului şi înflorirea Romaniei socialiste, pentru cauza partidului, înainte!” Cu mana dreaptă ridicată la nivelul frunţii, comandantul de unitate aşteaptă răspunsul sutelor de pionieri fruntaşi, reuniţi, ca în fiecare vară, la forumul de la Ciric. Printre ei, cu privirea scanteietoare şi pieptul ridicat trufaş,a un negruţist isteţ foc, căruia toţi îi prevăd un viitor pe măsură. Deja locţiitor în Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor, negruţistul, pe numele său Ungureanu Mihai Răzvan este printre cei mai buni dintre noi. Foarte muncitor, cu o inteligenţă mult peste medie, conştient de calităţile lui şi poate de aceea, uşor arogant, viitorul prim ministru al Romaniei era una din vedetele taberei de pe malul lacului Ciric. Noi, cei veniţi de la şcolile rurale, îl priveam cu admiraţie şi evident, cu o uşoară invidie, colegială dealtfel.

Anii au trecut şi viaţa ne-a aruncat pe fiecare acolo unde ne era destinat să ajungem. La cate un ceai, îl mai barfeam pe fostul negruţist, cu bunul meu prieten, trecut la cele veşnice înainte de vreme, profesorul Cătălin Damian, fostul director al Palatului Copiilor. Ne bucuram sincer pentru evoluţia profesională şi politică a colegului nostru din copilărie, care prinsese, ca la hochei, un culoar favorabil şi marca punct după punct. Era, poate, cel mai tanăr profesor universitar din ţară şi, după multă vreme, primul ieşean ajuns în demnităţi atat de înalte, deci mîndria noastră anonimă, de foşti colegi ai săi, devenea cu atat mai legitimă.

Evident, n-am fost niciodată la curent cu detaliile carierei sale dar ştiam că merită să ajungă acolo unde este. Prima fisură în bucuria noastră s-a produs atunci cand, într-un mod cu totul ciudat, fostul pionier fruntaş, s-a depărtat de PNL şi a devenit omul lui Băsescu în calitate de director al SIE. Ceva nu se potrivea deloc în această poveste.