Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la extaz la agonie

Publicat in Viata Medicala, vineri 27 iulie 2012 ·

A venit vara, anotimpul în care foarte mulţi oameni caută prilej de relaxare. Staţiunile de vacanţă şi ştrandurile sunt „asaltate“ cu mult entuziasm de clientela de toate vârstele. Cuprinşi de extazul distracţiei, mulţi ignoră panourile cu instrucţiuni sau care semnalizează pericolele. Din păcate, în inima paradisului pot apărea evenimente dramatice, mari nenorociri. Ne referim în mod special la traumatismele vertebro-medulare cervicale survenite la amatorii de senzaţii tari, care sar în apă „în cap“ de la înălţimi mai mari. La contactul cu apa, victimele suferă fracturi de coloană cervicală cu deplasarea fragmentelor şi produ­cerea unei dilacerări a măduvei cervicale, pierzând controlul motor al tuturor membrelor. Fenomenele sunt mult mai complexe. Secţiunea medulară totală (v. IRM alăturat) determină tulburări cu atât mai grave cu cât nivelul leziunii este mai înalt. Secţiunea măduvei spinării superioară segmentului C3 cauzează moartea în urma paraliziei respiratorii. Secţiunile medulare situate sub C5 permit supravieţuirea, însă evoluţia este tragică. Timp de aproximativ trei săptămâni (faza de şoc medular), pacientul are tetraplegie flască (abolirea mişcărilor voluntare şi a reflexelor în toate membrele), îşi pierde refle­xele somatice şi vegetative (nu mai răspunde la sti­muli, apar dereglări ale funcţiilor organice), sensibilitatea sub nivelul cervical dispare (pacientul nu mai simte nimic), apar tulburări sfincteriene (retenţie de urină şi de materii fecale, incontinenţă urinară prin preaplin), ţesuturile încep să se degradeze prin tulburările trofice (mai ales se produce degradarea musculaturii de pe spate şi fese, care începe să devină vânătă şi să se des­com­pună, aceste „escare“ fiind cauzate de slaba irigare a ţesuturilor). În faza a doua (de automatism medular) reapare activitatea reflexă sublezional (rein­stalarea reflexelor vegetative med

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Exerciții militare în R. Moldova cu trupe din România și SUA. Avertismentul Ministerului moldovean al Apărării

Adevarul acum o ora
În Republica Moldova va avea loc exercițiul ,,Scutul de Foc-2025”, fiind desfășurat cu participarea forțelor moldovene, române și americane.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°